Peste 50 de antreprenori din Găgăuzia şi raionul Taraclia au pornit afaceri pe bani europeni

Embed:

Peste 50 de antreprenori din Găgăuzia şi raionul Taraclia au pornit afaceri pe bani europeni în cadrul programului SARD, finanţat de Uniunea Europeană. Valoarea totală a investiţiilor destinate pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii se ridică la aproape 500 de mii de euro. În cadrul programului implimentat de Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare, beneficiarii au primit tot suportul tehnic necesar pentru iniţierea afacerilor.

Acum 10 luni, Veceslav Duduş din Comrat şi-a deschis o patiserie chiar în centrul oraşului. Pentru a-şi pune afacerea pe roate, bărbatul a investit în jur de 20 de mii de euro, iar 80 la sută din sumă a primit-o sub formă de grant nerambursabil din partea Uniunii Europene.

"Pentru oraşul nostru este o direcţie nouă. Noi nu avem preţuri foarte mari, acestea variază între 4 şi 12 lei pentru produsele de patiserie şi cafea la un preţ convenabil pe care o punem la dispoziţia clienţilor", a spus Veaceslav Duduş. 

Datorită preţurilor convenabile, antreprenorul spune că nu duce lipsă de clienţi. După ce s-a convins că afacerea este profitabilă, bărbatul a decis să se extindă. Şi-a mai deschis o patiserie în oraş şi nu a dat greş. Clienţii apreciază calitatea produselor şi au doar cuvinte de laudă.

"Ar fi bine să fie mai multe afacere de acest gen şi oraşul ar înflori. Îmi place foarte mult învârtită cu brânză o recomand tuturor ."

"Totul este gustos este greu să spun ce est emai bun. Şi prăjiturile şi gogoaşele sunt cele mai bune. "

Bărbatul este convins că secretul succesului obţinut se datorează în primul rând planuli de marketing bine definit.

"Pentru ca trecătorii să poată vedea cum sunt pregătite chiflele şi prăjiturile, buticul a fost construit aproape în totalitate din sticlă. În aşa mod administratorul vrea să îi convingă pe clienţi că produsele au fost pregătite în condiţii de maximă igienă . "

"Oamenii trec şi văd cum muncim, uneori se opresc şi se uită cum lucrăm. Merg pe la piaţă şi apoi se întorc şi cumpără produsele noastre", a spus Polina Sakalî, bucătar şef.

De susţinere financiară din partea Uniunii Europene a beneficiat şi Ilia Kapaklî. Bărbatul a beneficiat de un grant nerambursabil în valoare de 3 mii de dolari. Din aceşti bani, antreprenorul şi-a iniţiat o afacere de producere a elementelor şi panourilor din metal cutat pentru acoperişuri şi faţade.

"Uniunea Europeană ne-a alocat în jur de 60 de procente din bugetul total. Restul a fost contribuţia proprie. Desigur banii au ajuns pentru implementarea primei etape în afacerea pe care o gestionez", a spus Ilia Kapaklî, beneficiar. 

Înafară de susţinerea financiară, tânărul antreprenor a beneficiat şi de asistenţă tehnică din partea specialiştilor europeni.

"Timp de 5 săptămâni a fost învăţat cum să implimenteze ideia sa de afacere. A făcut un business plan unde a prognozat ideia sa. De la concurenţi până la cei care îi vor aduce materialele necesare", a spus Svetlana Gheorgheva, directorul centrului SYSLab.

21 de antreprenori din Găgăuzia şi oraşul Taraclia care şi-au iniţiat întreprinderi mici, au beneficiat de susţinere financiară de până la 3.000 de dolari. Uniunea Europeana a oferit granturi neramburasbile şi pentru crearea şi dezvoltarea în regiune a bussinesului mijlociu.

"Suma maximă pentru un grant este 18 mii de euro. 24 de proiecte au fost finanţate în Găgăuzia şi 6 în raionul Taraclia", a spus Vladimir Cara, coordonator de proiecte  SARD. 

Granturile nerambursabile au fost oferite în cadrul programului SARD, finanţat de Uniunea Europeană. Pe lângă susţinerea afacerilor mici şi mijlocii, programul de finanţare SARD este adresat şi autorităţilor publice locale.

În jur de 6,5 milioane de euro oferite de Uniunea Europeană au fost implimentate de PNUD pentru renovarea şi dezvoltarea infrastructurii în localităţile din Găgăuzia şi raionul Taraclia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu