Peste 300 proiectile de artilerie, descoperite de un grup de muncitori, la Taraclia

Embed:

Descoperire impresionantă lângă Taraclia. Sute de proiectile de artilerie din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite de geniştii Armatei Naţionale. Specialiştii au fost chemaţi, sâmbătă, 19 octombrie, de  un grup de muncitori care efectuau lucrări de drenaj.

Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Apărării, până astăzi au fost depistate 307 de proiectile. Geniştii continuă căutările, iar la finalizarea operaţiunii de cercetare, muniţiile vor fi transportate la Centrul de Instruire al brigăzii, unde vor fi distruse în condiţii de maximă securitate.

De la începutul anului, au fost dezamorsate 7350  de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.

Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.

 

 

 

 

 

loading...

Lasă un comentariu