Peste 300 de migranţi salvaţi în largul Libiei de un ONG vor ajunge în Spania, după ce mai multe ţări au refuzat să-i primească

Peste 300 de migranţi salvaţi acum o săptămână în largul Libiei de către un ONG spaniol urmează să ajungă vineri dimineaţa într-un port din sudul Spaniei, în timp ce Italia şi Malta au refuzat să-i primească, relatează AFP, potrivit hotnews.ro.

Sosirea acestei ambarcaţiuni a ONG-ului Proactiva Open Arms în portul Crinavis este programată pentru ora locală 08.00 (07.00 GMT), a anunţat ONG-ul joi seara pe contul său de Twitter.

Odată ajunşi pe uscat, cei 310 de migranţi, originari în special din Somalia, Nigeria sau Mali, vor fi preluaţi de Crucea Roşie, care le va oferi îmbrăcăminte, hrană şi asistenţă medicală, dacă este necesar. Apoi ei vor fi identificaţi de poliţie după care vor fi îndreptaţi către zonele de cazare.

În total, procedura va dura "câteva ore", potrivit unei surse din cadrul Crucii Roşii.

Salvaţi pe 21 decembrie de la bordul a trei ambarcaţiuni deteriorate, aceşti migranţi au fost autorizaţi să debarce în Spania de guvernul socialist condus de Pedro Sanchez, după ce au fost refuzaţi de Italia şi Malta.

Aceasta este prima dată în aproape cinci luni când Spania autorizează debarcarea unei ambarcaţiuni a unui ONG cu migranţi la bord.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu