Peste 2.400 de observatori naţionali şi circa 700 de observatori internaţionali vor monitoriza ALEGERILE PARLAMENTARE şi REFERENDUMUL din 24 februarie

Embed:

Alegerile parlamentare şi referendumul din 24 februarie vor fi monitorizate de peste 2.400 de observatori naţionali şi în jur de 700 de observatori internaţionali. 

Printre observatorii naţionali se numără reprezentanţii organizaţiilor "Promo-LEX", "Fundația Est-Europeană din Moldova", "Democrație, Egalitate, Cooperare, Accesibilitate și Suport" şi "Reprezentanța în Moldova a National Democratic Institute din SUA".

Totodată, 18 misiuni diplomatice îşi vor trimite observatori pentru monitorizarea procesului electoral din ţara noastră. Printre acestea se numără ambasadele Franţei, Statelor Unite ale Americii, Italiei, Federaţiei Ruse şi Ucrainei.

În plus, şi organizaţiile internaţionale vor avea observatori: Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Consiliul Adunării Interparlamentare a Statelor-membre ale CSI şi Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.

"Nu putem vorbi despre alegeri dacă nu este şi prezenţa observatorilor în secţiile de votare. Observatorii au dreptul de a participa la toate etapele procesului electoral, la şedinţele organelor electorale, au dreptul de a face copiile de pe procesele verbale, au dreptul de a studia dosarele concurenţilor electorali", a menţionat Rodica Ciubotaru, vicepreşedintele CEC.

Termenul pentru depunerea cererilor privind înregistrarea în calitate de observator la alegerile din 24 februarie a expirat săptămâna trecută.

Pe aceeaşi temă