Peste 20 de mii de moldoveni vor fi intervievaţi în cadrul unui sondaj demografic

Embed:

Schimbările demografice, relaţiile dintre generaţii, fenomenul migraţiei, dar şi alte aspecte importante din viaţa cotidiană a moldovenilor vor fi analizate într-un studiu amplu. În acest sens, în următoarele şase luni urmează a fi chestionate peste 20 de mii de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 79 de ani, din 153 de localităţi.

În baza rezultatelor, responsabilii din domeniul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale vor elabora un set de politici menite să crească nivelul de trai al oamenilor.

"Întrebările acestui chestionar sunt diverse, ele vizează nu doar politicile sociale, dar şi politicele de sănătate, de gen. Îmi doresc ca aceste rezultate să fie calitative şi cantitative, să ajute toţi actorii implicaţi în elaborarea şi realizarea politicilor, să fie într-adevăr dovezi bune pentru viitoarele politici", a spus Nelea Rusu, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Chestionarul a fost realizat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Fondul ONU pentru Populație în Moldova. Cei 100 de operatori care se vor ocupa de colectarea datelor au fost instruiţi timp de două zile.

Un asemenea sondaj va fi realizat o dată în trei ani. Bugetul studiului se estimează la 280 de mii de dolari, dintre care 197 de mii sunt bani oferiţi de Guvern, iar 83 de mii de dolari este contribuţia unei companii din India.

Un studiu similar a fost desfăşurat, până în prezent, în 24 de ţări, printre care Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia şi Franţa.

loading...

Lasă un comentariu