Peste 20 de mansarde nu au fost construite până la capăt, în urma falimentării mai multor companii de construcţii

Embed:

Cel puţin 20 de mansarde din Capitală rămân nefinalizate de ani buni, în urma falimentării mai multor companii de construcţii.

Oamenii se plâng Primăriei că le plouă în casă. Autorităţile locale afirmă că singura soluţie este depistarea unor investitori, gata să preia proiectele îngheţate. 

Acum nouă ani, pe acest bloc de pe strada Minsk a început construcţia unei mansarde.

La scurt timp, lucrările au fost stopate, agentul economic a dat faliment, iar de atunci, fiecare ploaie este o încercare pentru cei care locuiesc în apartamentele de la ultimul etaj.

"Aici puneam şi totul curgea în lighean, dar vă închipuiți, ca într-un lagăr nazist, picură toată noaptea", a spus un locuitor al Capitalei, Vasile Efciuc.  

Unii locatari spun că firma a început lucrările fără să obţină acordul proprietarilor de la ultimul etaj, aşa cum prevede legea.

"Eu nu am dat permisiunea, nimeni nu a făcut-o", a spus un locuitor al Capitalei, Vasile Efciuc.  

Despre problema oamenilor de pe strada Minsk s-a discutat şi la şedinţa Primăriei. Viceprimarul Nistor Grozavu a declarat că proiectul va fi finalizat de o altă companie, care s-a angajat să repare scara blocului şi să-i despăgubească pe proprietarii apartamentelor inundate.

"A fost făcută expertiza tehnică, a fost recoordonat proiectul. Totul e pregătit pentru ca să fie preluate lucrările", a spus viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu.

Juriștii afirmă că, teoretic, atât cei care au plătit în avans apartamentele de la mansardă, cât şi proprietarii locuinţelor afectate de întârzierea lucrărilor de construcţie, îşi pot cere dreptate în instanţă. În realitate, însă, lucrurile stau altfel.

"Şansele că vor primi ceva despăgubiri sunt destul de mici, din cauză că, de obicei, persoanele se asigură, prin ascunderea veniturilor sale", a spus avocatul Victor Panțîru.

Altfel spus, patronii se declară săraci. Primarul Capitalei spune că autorităţile nu sunt obligate să se implice în rezolvarea acestei probleme. Asta pentru că lucrările au fost începute în baza unor contracte încheiate între agenţii economici şi asociaţiile de locatari.

"Acum, noi, din bugetul municipal, trebuie să intervenim acolo unde cineva a făcut business nereuşit", a spus primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.

Procurorul-şef al municipiului Chişinău, Ştefan Şaptefraţi, spune că nu există o statistică privind numărul dosarelor ce vizează tergiversarea construcţiilor, dar a precizat că sunt multe plângeri atât din partea cumpărătorilor, cât şi a celor care sunt nevoiţi să locuiască în blocuri cu mansarde nefinalizate.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu