Peste 140 de tone de pesticide, într-un depozit din satul Grădiniţa

Embed:

Peste 140 de tone de pesticide sunt stocate încă din timpurile sovietice într-un depozit abandonat din satul Grădiniţa, raionul Căuşeni. Localnicii se plâng că sunt expuşi riscului de îmbolnăvire, iar instituţiile responsabile strâng din umeri şi spun că nu dispun de bani pentru evacuarea sau nimicirea substanţelor toxice.

Depozitul de pesticide se află în apropierea unui teren agricol, pe care oamenii cultivă legume şi porumb.

Faptul că pesticidele afectează sănătatea oamenilor este confirmat şi de către medicul din localitate. "Cei mai mulţi suferă de hipertonie şi boli cardiovasculare. Oamenii consideră că durerile de cap şi greţurile sunt provocate de aceste substanţe toxice", spune acesta.

Potrivit primarului satului, în localitate se degajă în permanenţă vapori de substanţe nocive. Iar în urma reacţiilor chimice, aceştia se ridică şi se aşează peste sat.

Responsabil de evacuarea şi utilizarea pesticidelor este Ministerul Apărării. Şefa secţiei ecologie şi protecţia mediului a Ministerului Apărării, Mariana Grama, a declarat că instituţia nu are posibilitatea de a realiza acest proiect din Bugetul de Stat.

În Republica Moldova sunt depozitate peste 2.000 de tone de pesticide. Pentru evacuarea acestora este nevoie de aproximativ patru milioane de euro. Acum un an, NATO a fost de acord să finanţeze acest proiect, dar, deoacamdată, nu a fost semnat niciun document în acest sens.

loading...

Lasă un comentariu