Peste 140 de geoglife uriașe, vechi de două milenii, au fost descoperite în Peru

Peste 140 de noi geoglife uriaşe, cu forme umane şi animale, vechi de 2.000 de ani, au fost descoperite pe câmpiile Nazca, la sud de Lima, în Peru, de o echipă de arheologi japonezi, structurile fiind similare celor incluse în patrimoniul UNESCO în 1994, informează Mediafax.

Cercetători de la Universitatea Yamagata au identificat 143 de noi geoglife pe câmpiile Nazca şi Jumana, la aproximativ 400 de kilometri la sud de Lima. Descoperirea a fost făcută în colaborare cu centrul de cercetare IBM din Japonia, folosind tehnologii de inteligenţă artificială. Misiunea de explorare coordonată de profesorul Masako Sakai a debutat în 2004.

Geoglifele sunt greu de observat cu ochiul liber, pentru că sunt uriaşe, dar şi pentru că solul a fost afectat în timp de eroziune. Noile geoglife au fost descoperite pornind de la imagini de înaltă rezoluţie şi înregistrări cu scannere 3D realizate în 2018. Cel mai mare geoglif descoperit se întinde pe 100 de metri, iar cel mai mic măsoară 5 metri.

Figurile reprezintă fiinţe umane, plante şi animale precum şerpi, peşti, păsări, lame.

Cercetătorii japonezi s-au declarat foarte satisfăcuţi de descoperire şi doresc "să continue să folosească inteligenţa artificială pentru a căuta noi desene", potrivit unui comunicat emis de universitatea japoneză.

În 2018, alte 30 de geoglife au fost scoase la iveală la nord de Nazca de cercetătorii peruvieni.

Cu un design complex, structurile din Peru au generat numeroase teorii în rândul oamenilor de ştiinţă. Cunoscute şi sub denumirea de "Liniile Nazca", acele desene au fost observate în premieră în 1939, atunci când un pilot a zburat cu avionul pe deasupra platourilor înalte din regiunea de coastă a statului Peru. Ele au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO în 1994. Acele desene realizate sub forma unor linii din piatră trasate pe sol se întind pe distanţe de peste 80 de kilometri, între oraşele Nazca şi Palpa, aflate la 400 de kilometri la sud de Lima. Liniile Nazca converg într-un punct în care apare umbra Soarelui, la răsărit, în timpul solstiţiului de iarnă din emisfera sudică.

Desenele au fost produse de civilizaţia Nazca, ce a trăit la poalele Anzilor Cordilieri în perioada cuprinsă între secolul al III-lea î.e.n. şi secolul al VII-lea e.n.. Unele dintre geoglife au fost create de predecesorii acestora, Paracas, agricultori care au trăit în aceeaşi zonă între secolul al VIII-lea î.e.n. şi secolul al II-lea e.n.

 

loading...

Lasă un comentariu