Peste 1.000 de elevi vor fi notaţi cu 10 la examenul de BAC la limba străină

Embed:

Peste o mie de elevi din ţară au luat nota 10 din oficiu la proba de bacalaureat la limba străină. Este vorba de cei care au susţinut examene cu recunoaştere internaţională la limbile străine. Numărul lor creşte semnificativ de la an la an.

Potrivit ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în acest an sunt cu 220 de elevi mai mulţi faţă de 2018.

Datele arată că cei mai mulţi au obţinut nota 10 la limba engleză. Astfel, aproape 900 din ei vor fi scutiţi de examenul de bacalaureat la această disciplină. Şi 88 de tineri care au avut succes la limba franceză nu vor trebui să susţină proba. La limba germană, cu 10 din oficiu, vor fi notaţi 30 de elevi, iar la limba spaniolă 19.

Scutiţi de examenul de BAC la limba italiană vor fi doar şapte tineri.

O performanţă deosebită a fost înregistrată la un liceu privat din capitală, unde toţi elevii clasei a 12-a cu profil real au obţinut nota zece din oficiu şi au fost scutiţi de proba la limba străină. Pentru a obţine aceste rezultate remarcabile, unii dintre ei recunosc că au mers la cursuri suplimentare şi au petrecut ore în şir la bibliotecă.

"Am vrut să-mi îmbogăţesc cunoştinţele, am mers la cursuri adăugătoare, la Alianţa Franceză, datorită cărora am putut să obţin acest examen."

"Serialele şi muzica în limba engleză m-au ajutat foarte mult."

Elevii mai spun că nu se mulţumesc doar cu o notă de zece la examenul de bacalaureat şi că îşi doresc să absolvească liceul cu media maximă.

"Eu nu am idee cu să te pregăteşti pentru bacalaureat, cred că 12 ani te pregăteşti nonstop. Pot promite doar un lucru, că voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să le dau pe toate pe nota zece."

Profesoara de limba engleză de la acest liceu spune că este mândră de performanţa elevilor săi.

"Ei sunt implicaţi în multe proiecte internaţionale, de dezbateri, tabere internaţionale în timpul verii, care le permite să-şi aprofundeze nivelul de cunoaștere a limbii engleze. Plus la aceasta, citesc foarte mult. Mulţi dintre ei citesc cărţi în original", a spus Angela Mămăligă, profesoară de limbă engleză.

Sesiunea de bază a bacalaureatului se va desfășura în perioada 4 - 21 iunie. În acest an, s-au înscris aproximativ 18 mii de candidați, dintre care aproape 2500 sunt restanțieri din anii precedenţi. Rezultatele vor fi afişate în cele 92 de centre de bacalaureat în data de 26 iunie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu