Peste 10 localități din raionul Cahul au creat Consilii de securitate locale

Autoritățile din raionul Cahul în colaborare cu poliția din regiune au înființat Consilii de securitate locale în peste 10 sate din sudul republicii. Informația a fost expusă de către Șeful Inspectoratului Cahul, Iurie Briceag la ședința extinsă de astăzi, la care au participat reprezentanții conducerii raionului, orașului, primarii de localități, instituțiilor desconcentrate raionale dar și societății civile și presei locale.  Formatul extins al ședinței este organizat în premieră și se datorează dorinței Inspectoratului de Poliție de a  informa toată comunitatea Cahul cu activitățile Poliției.

”În prima jumătate a anului au fost organizate peste 22 de ședințe ale Consiliilor locale de securitate, care au permis rezolvarea unei serii de probleme identificate  împreună cu comunitatea”, a susținut Iurie Briceag.

Participanții la ședință au fost informați despre tot spectrul de activități intreprinse de către poliție, o deosebită atenție fiind atrasă campaniilor de voluntariat organizate în anii 2017-2018, precum ar fi ”Supravegherea de vecinătate”și ”Bunicii Grijulii”, dar și acțiunilor de informare permanente întreprinse de către forțele de ordine.

Campaniile au drept scop informarea cetățenilor despre modalitățile necesare a fi intreprinse pentru prevenirea furturilor din locuințe, înșelăciunilor și furturilor din automobile, prevenirea violenței în familie, prevenirea și combaterea criminalității juvenile și a victimizării minorilor etc.

Cei mai activi parteneri ai Poliției în realizarea activităților  polițienești comunitare au primit diplome de onoare oferite de Inspectoratul de Poliția Cahul.

Acțiunile  întreprinse de către Inspectoratul de Poliție în raionul Cahul s-au reflectat și în Sondajul de opinie privind activitatea poliției în municipiul Cahul 2018, efectuat de către Instituitul de Politici Publice. Participanții la ședință au fost familiarizați cu rezultatele sondajului de către Directorul IPP, Arcadie Barbăroșie.  Conform cercetării statistice, gradul de satisfacție a populației față de activitatea poliției din localitate a crescut cu 16 p.p., de la 60% în 2017, la 76% în anul curent. Totodată, în comparație cu sondajul din 2017 se observă o creștere de circa 20% p.p. a gradului de informare a respondenților despre locul aflării diferitor subdiviziuni în localitate.

Reamintim, că Institutul de Politic Publice a realizat în 2017 și 2018, două Sondaje de opinie privind activitatea poliției în 6 regiuni pilot ale proiectului „Promovarea implicării societății civile în consolidarea securității comunitare”. Proiectul este realizat în parteneriat cu IGP și susținut  financiar de către Departamentul de Stat al  SUA.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu