Permis de conducere moldovenesc neveridic, ridicat la frontiera moldo–ucraineană

Un conațional riscă să fie cercetat penal pentru prezentarea la controlul de frontieră a permisului de conducere falsificat. 
 
La linia de control, pe direcția intrare în Moldova s-a apropiat un mijloc de transport de model Peugeot 306, cu plăcuțele de înmatriculare eliberate de către autoritățile ruse. Printre documentele necesare autorizației de traversare se regăsea și permisul de conducere moldovenesc.
 
Într-un final, s-a constat că permisul prezenta mai multe abateri ilegale referitor la caracteristicile acestuia. 
 
Audiat, locuitorul satului Colicăuți, raionul Briceni a afirmat că a intrat în posesia documentului cu pricina prin intermediul unui necunoscut, iar până în prezent, timp de patru ani nu a avut nici o situație de acest gen.
 
Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal conform căruia riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu