Perioada controalelor la frontiera danezo-germană a fost prelungită până în mai 2019

Danemarca a prelungită perioada efectuării controalelor la frontiera danezo-germană până la data de 11 mai 2019, informează mediafax.ro.

"În aceste condiţii, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (feribot) şi terestre (rutiere şi feroviare) dinspre Germania în Danemarca, trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerinţa este obligatorie şi pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autorităţile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim şi rutier (autobuze), din cauza verificării actelor de identitate ale pasagerilor", informează reprezentanţii MAE român.

De asemenea, persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităţilor daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca.

În aceste condiţii, cetăţenilor le este recomandat să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil, respectiv paşaportul sau cartea de identitate naţională.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu