PERICOL pe traseul Chişinău-Bălţi. "Ne temem să nu ajungă cu mașinile în casă"

Embed:

Canicula strică şi în acest an drumurile şi creează obstacole pentru deplasarea maşinilor. Din cauza temperaturilor înalte, pe o porţiune a traseului Chişinău-Bălţi, din preajma satului Codreanca, raionul Străşeni, au apărut denivelări, iar plăcile de beton s-au ridicat. Acestea au fost scoase de drumari, care au acoperit gropile cu pietriş.

Muncitorii au instalat pe segmentele de drum afectate şi indicatoare rutiere.

Din cauză că drumul este deteriorat, aici a fost instalat un indicator rutier. Astfel, şoferii sunt obligaţi să micşoreze viteză de aproape două ori, adică până la 30 de kilometri pe oră, pentru a nu provoca accidente rutiere.

Totuşi, unii şoferi nu au ţinut cont de restricţii şi au încălcat regimul de viteză.

Conducătorii auto spun că aceasta situaţie le creează incomodităţi.

 "Aici se dă voie să mergi cu 70 kilometri pe oră, dar sunt semne de preîntâmpinare. De dorit mai repede să facă drumul."

"Pericolul este şi pentru şoferi şi pentru populaţia locală. Eu m-am oprit înceţișor, am încercat să evit gropile, care sunt aici."

Şi mai mulţi localnici din satul Codreanca, ale căror case se află lângă traseu, susţin că se simt în pericol.

"Era redicată la vreo 10 centimetri. A trecut un microbuz aici şi a sărit de pământ, ei merg repede."

"Cu viteză foarte mare merg în timpul zilei. Poate să sară şi în casă."

Solicitaţi de Publika TV, reprezentanţii conducerii Ministerului Transporturilor şi ai administraţiei raionale au declarat că drumul va fi reparat în scurt timp.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu