PERICOL! O superbacterie rezistentă la toate antibioticele AMENINŢĂ EUROPA

O echipă de cercetători a descoperit în Danemarca o bacterie capabilă să reziste la toate antibioticele. Aceasta ar fi prezentă în această țară din anul 2012, scrie libertatea.ro.

Bacteria, o tulpină de E.coli (sau colibacil), a devenit "invulnerabilă" în urma unei mutații a genei MCR-1, potrivit cercetătorilor de la Universitatea tehnică daneză din Copenhaga. Mutația o face rezistentă la colistină, antibiotic puternic utilizat la tratarea infecțiilor grave.

Conform rezultatelor cercetărilor, bacteria a fost descoperită la un pacient care suferea de o infecție a sângelui.

Prezența sa ar putea fi însă mult mai întinsă, bacterii conținând gena MCR-1 fiind depistate în eșantioane prelevate din alimente importate în perioada 2012 — 2014.

Cercetătorii danezi se tem că această "superbacterie" poate fi răspândită în Europa, pentru că, deși bărbatul infectat nu a călătorit în străinătate, hrana în cauză a fost importată din Germania. În plus, bacteria ar fi aceeași ca cea descoperită în urmă cu câteva zile în China, la porci.




loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu