Performanțele femeilor din PDM, apreciate la prima ediţie a "Galei Trandafirului - Excelența în politică"

Embed:

Performanțele doamnelor din cadrul Partidului Democrat din Moldova au fost apreciate la prima ediţie a "Galei Trandafirului - Excelența în politică". Iniţiativa de a organiza evenimentul îi aparţine preşedintelui Organizaţiei de Femei a PDM, Valentina Buliga, care şi-a propus să încurajeze profesionalismul, experienţa şi rezultatele remarcabile obţinute de doamnele din formaţiune.

La prima ediţiei a galei au fost oferite 25 de distincţii. Este vorba de femeile, care au participat la acte de caritate, au promovat formaţiunea şi care au realizat proiecte sociale în localitatea lor.

"Femeile democrate au încă multe a spune, este o motivaţie foarte mare pentru noi această Gală, care ne apreciază munca şi eforturile noastre pe care le punem în teritoriu", a declarat preşedintele Organizaţiei Femeilor Democrate din Bălţi, Cecilia Graur.

"M-am bucurat enorm de această mențiune şi de iniţiativa doamnei preşedinte, Buliga. Ne simţim obligate să multiplicăm obligaţiile, responsabilitatea şi atitudinea", a spus preşedintele raionului Făleşti, Iraida Bânzari.

Reuşitele doamnelor democrate au fost apreciate şi de colegii lor bărbaţi.

"Toate femeile puternice, bine organizate şi cu iniţiativă sunt în Partidul Democrat", a spus președintele Organizaţiei de tineret a PDM, Alexandru Cauia.

"Acolo unde sunt doamne primari lucrurile merg foarte bine. Doamnele trebuie să audă că sunt apreciate de către bărbaţi", a spus preşedintele Oragnizaţiei PDM din Anenii Noi, Sergiu Rapcea.

Partidul Democrat numără peste 26.000 de membre. Conducerea formaţiunii spune că scopul acestui eveniment este de a motiva doamnele să se implice în viaţa politică a ţării.

"Gala Trandafirului - Excelența în politică" va avea trei ediţii. Următoarele două vor avea loc în septembrie 2018 şi în februarie 2019. Premiile sunt oferite în baza evaluărilor făcute de Consiliul Coordonator al Organizaţiei de femei.

"Este o motivaţie în plus pentru femeile democrate să se reunească şi să se mobilizeze în realizarea tuturor angajamentelor. Femeia abilitată economic, femeia susţinută, femeia promovată, femeia cu şanse şi oportunităţi egale", a declarat preşedintele Organizaţiei de Femei a PDM, Valentina Buliga.

Evenimentul a culminat cu un concert.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu