PERCHEZIŢII în raionul Şoldăneşti. Au fost ridicate sute de cartuşe, grenade şi arme de foc

Captură record de arme şi cartuşe la Şoldăneşti. Muniţiile au fost descoperite în două localităţi din raion, scrie impulstv.com.

Potrivit oamenilor legii, au fost efectuate mai multe percheziţii la domiciliile unor suspecţi. Astfel, în gospodăria unui locuitor din satul Cuşmirca a fost găsită o armă de foc cu țeavă lisă, o armă confecționată artizanal, o grenada cu inscripția "TNTRPR-53" şi mai multe cartuşe. Toate acestea erau deținute ilegal.

Totodată, politiţiştii au descins într-o gospodărie din satul Şestaci. Aici, oamenii legii au descoperit o ţeavă de armă cu tot cu mecanismul de dare a focului, 140 de cartuşe de calibru 7,62 şi 117 cartuşe de calibru 5,45.

Deţinătorii armelor au vârsta de aproximativ 40 de ani. Bănuiţii au explicat că au armele încă de pe vremea conflictului din regiunea transnistreană.

Pentru asemenea infracţiuni, legislaţia în vigoare prevede până la şapte ani de închisoare.

Expertiza balistică urmează să stabiliească de unde aceste obiecte au ajuns în posesia deţinătorilor.

PUBLIKA.MD amintește că persoanele care predau de bună voie arme de foc sau muniţii, pe care le deţin fără autorizaţia corespunzătoare, sunt eliberate de răspunderea penală.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu