PENSIUNILE, PLINE DE TURIŞTI. Sute de oameni au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din țară

Embed:
Sute de oameni au vrut să marcheze Crăciunul ca pe vremea bunicilor. Aceştia au hotărât să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă departe de forfota oraşului şi au luat cu asalt pensiunile din ţară. Printre aceştia se numără familia Siplea, care este stabilită de 20 de ani în America.

"Suntem foarte impresionaţi. Chiar ne gândeam să facem o tradiţie şi să venim aici la fiecare doi ani şi să sărbătorim împreună."

"E prima oară când vin în Moldova şi mă simt ca şi acasă."

Copiii lor sunt născuţi peste ocean, iar acesta este primul Crăciun pe care îl petrec în Moldova.

"E foarte frumos şi distractiv."

Şi alţi oameni care au venit să petreacă sărbătorile de iarnă la pensiune spun că au avut parte de o atmosferă rustică şi foarte plăcută.

"Ne simţim ca la bunici, cum era cândva, când noi eram micuţi, în aşa mediu sărbătoream."

"E foarte bine. Amuş deschidem vinul şi o să ne simţim mai bine, împreună şi cu voi."

"Am ales special locul acesta să ne aducem aminte de copilăria noastră, de la ţară, cum se trăia la bunica noastră."

"E o atmosferă frumoasă, numai că lipseşte zăpada, dar nu-i nimic."

Ca vizitatorii să aibă parte de un Crăciun de poveste, gospodinele de la pensiune au gătit bucate alese.

"Facem borş scăzut, pentru clienţii noştri. Iată la fundul ceaunului am pus nişte varză, ceapă, morcov şi condimente. Punem cărniţa, pe ea am pus tomat de ardei roşu."

"Facem crăciunei şi îi dăm la copii. Îl punem la icoană şi pe urmă, la sfântul Gheorghe, el se ia de la icoane şi se dă la animăluţe."

La pensiune, oaspeţii se pot relaxa şi în zona spa. Pentru a-şi aduce aminte de copilărie, ei pot dormi şi pe tradiţionalul pat încălzit cu lemne, numit în popor lejancă.

"Aprindem focul, în lejancă, facem să fie cald. Noi avem şi sobă, ea deja e fierbinte şi de la sobă se încălzeşte aerul, iar patul se încălzeşte de la lejancă."

Sejurul pentru o noapte la pensiune, care include şi masa de sărbătoare, costă 1.500 de lei. Iar preţul pentru cina festivă de Crăciun începe de la 250 de lei şi poate ajunge până la 600.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu