Pensiile se vor mări cu cel puţin 100 de lei. Când intră în vigoare modificarea

Embed:

Pensionarii moldoveni vor primi pensii mai mari din luna aprilie. 

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ruxanda Glavan, a declarat la şedinţa de astăzi a Executivului că pensiile se vor majora cu 7,95%, în mediu cu 88 de lei, iar cea mai mică pensie pentru limita de vârstă va fi de 1.203 lei.

Pensia de invaliditate se va mări cu 69 de lei şi va constitui aproape 950 de lei, pensia de urmaş va crește cu 35 de lei, până la 577 de lei, iar pensia medie a participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl va fi majorată cu 187 de lei, până la 2.550 de lei.

De majorarea la pensie care se face în baza Legii privind pensiile vor beneficia 669.000 de persoane.

Indexarea presupune cheltuirea unei sume totale de 517 milioane de lei în 2015 şi este efectuată în fiercare an pentru a amortiza efectele inflaţioniste asupra plăţilor sociale.

"Indicele cu care se vor indexa pensiile în acest an constituie 7,95%. Toate sursele bugetare există, ele au fost prevăzute în legea bugetului pentru asigurările sociale în anul 2015 şi constituie 517 milioane şi de indexare vor beneficia 669 de mii de beneficiari de prestaţii, inclusiv pensii şi alocaţii", a declarat ministrul Muncii, Ruxanda Glavan.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu