Pensii majorate de la 1 aprilie. Cine sunt beneficiarii care vor primi mai mulţi bani de la stat

Embed:

Unele categorii de persoane vor primi pensii mai mari începând cu 1 aprilie. Un proiect de lege privind indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat a fost aprobat în şedinţa de astăzi a Guvernului. Astfel, de la 1 aprilie curent pensiile vor fi indexate cu 6,45%.

Conform documentului, din 1 aprilie, se stabileşte coeficientul de indexare a pensiilor pentru 2014 în mărime de 6,45%, reieşind din creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum de 4,6 la sută şi creşterea anuală asalriului mediu pe ţară în anul precedent de 8,3%.

Astfel, începând din 1 aprilie pentru 495 914 de beneficiari pensia se va mări cu 67 de lei şi va constitui 1117 lei. Pensia de invaliditate se va mări cu 53 de lei pentru circa 133 642 de beneficiari şi va constitui aproape 880 de lei.

Pensia de urmaş se va mări cu 35 de lei şi va fi acordată pentru 18 159 de persoane. Pensia pentru limita de vârstă pentru lucrătorii din agricultură va constitui 710,72 de lei, iar pensia pentru limita de vârstă a celorlalţi beneficiari va fi de 798,33 de lei.

Persoanele care au avut de suferit în urma catastrofei de la Cernobîl vor beneficia de o mărire a pensiei de 143 de lei. Tot astăzi Guvernul a decis majorarea de la 600 la 700 de lei a alocaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. În cadrul şedinţei s-a propus revenirea la proiectul de lege care prevede mărirea plafonului pentru cei care au o pensie mai mică de 1300 de lei, până la 1500 de lei.

Diferenţa dintre cunatumnul pensiei minime indexate şi cuantumul pensiei calculate se va achita din mijloacele bugetului de stat.

 

 

 

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu