PENSII MAI MARI! Svetlana Cebotari: Pensiile vor fi valorizate cu 6,6 la sută din 1 aprilie

Embed:

715 mii de persoane vor primi pensii mai mari cu 6,6 la sută, din 1 aprilie. Tot din această dată, 56 000 de mii de oameni care s-au pensionat în anii 2012 - 2013 vor primi pensii majorate, datorită valorizării alocaţiilor. Decizia a fost luată astăzi de către membrii Guvernului. 

În prezent, pensia minimă pentru limită de vârstă este de 961 de lei. Din 1 aprilie, aceasta se va majora cu 96 de lei. De asemenea, vor creşte cea de dizabilitate - cu 76 de lei şi cea de urmaș - cu 50 de lei. Alocaţia participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl se va majora în medie cu 200 de lei.  

"După cum cunoaștem, reforma sistemului de pensii a prevăzut această valorizare a pensiilor în mai multe etape și ultima etapă era în anul 2020. Pentru că a mers bine și am avut creștere economică și avem creșterea veniturilor și în fondul social, am avut posibilitate și facem acest lucru ca să valorizăm în totalitate pentru toți anul acesta. Anul 2018 va înseamna că finalizăm valorizarea pensiilor. Prima etapă va fi din 1 aprilie și a 2-a etapă va fi din 1 octombrie. Este un lucru bun", a spus premierul Pavel Filip. 

Potrivit premierului Filip, reforma sistemului de pensii este un proiect important: "Noi am finalizat ultima etapă din această reformă. Aici este importantă şi devalorizarea pensiilor, aducerea în ordine a celor care au avut de peirdut în urma devalorizării banilor. Această devalorizare prevedea mai multe etape, care urmau a fi finisate în 2020. Dar pentru că am avaut o creştere economică și avem o creștere a veniturilor și în fondul social, am avut posibilitatea să valorizam pensiile în totalitate, pentru toți anul acesta. Un alt proiect important este faptul ca noi am aprobat creşterea venitului garantat. De la 1 aprilie curent, pensiile pentru limită de vârstă și cele de dizabilitate vor fi indexate cu 6,6%. În prezent, pensia minimă pentru limită de vârstă este în valoare de 961 de lei, iar după indexare va constitui 1025 de lei, echivalentul cuantumului venitului lunar minim garantat".

Pensia minimă va constitui de luna viitoare 1025 lei. Şi alocaţiile pentru dizabilitate pentru 126 de mii de beneficiari se vor majora cu 76 de lei. Totodată, pensiile de urmaş vor creşte cu 50 de lei, iar pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl majorarea va fi de puţin peste 200 de lei. De asemenea, Guvernul va aproba astăzi proiectul care prevede valorizarea alocaţiilor pentru cetățeni pensionaţi în perioada 2012 - 2017. În medie, pensiile acestora vor creşte cu până la 300 de lei. 

Guvernul continuă să implementeze reforma sistemului de pensionare. Din 1 aprilie, pe lângă indexare, oamenii care s-au pensionat în anii 2012 şi 2013, vor beneficia de valorizarea pensiilor, adică de majorare. Este vorba de 56 de mii de oameni. Cumulativ cu indexarea, aceste alocaţii vor crește în medie cu 27-35 la sută. Din 1 octombrie, vor fi majorate și peste 100 de mii de pensii, stabilite în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 martie 2017, în medie cu 300 lei pe lună.

Pentru indexarea pensiilor şi valorizarea pensiilor, în acest an, au fost alocate aproximativ 900 de milioane de lei. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu