PEDEPSE DURE pentru managerii băncilor comerciale. AMENZILE, majorate de zece ori

Embed:

Managerii băncilor comerciale, dar şi acţionarii acestora, care admit nereguli în activitatea instituţiilor financiare vor fi sancţionaţi dur.

Pentru a nu mai permite destabilizarea pieţei, Banca Naţională propune majorarea de zece ori a penalităţilor.

De asemenea, până la finele anului viitor, toate băncile din ţară, dar şi acţionarii vor fi verificaţi pentru a vedea dacă nu există persoane interpuse, iar beneficiarii finali sunt ascunşi.

Sunt doar câteva dintre măsurile propuse de autorităţile de la Chişinău, în conformitate cu prevederile acordului semnat cu FMI.

La recomandarea experţilor Fondului Monetar Internaţional, BNM urmează să întreprindă mai mute acţiuni de stimulare a creşterii economice, inclusiv prin extinderea pieţei creditare, dar şi prin îmbunătăţirea legislaţia financiar-bancare.

"Ne propunem să schimbăm sistemul de garantare al depunerilor. Astăzi nu putem spune că toate tranzacţiile financiare sau drepturile de proprietate sunt bine protejate ţinând cont de infrastrcutura financiară, de asta Banca Naţională s-a angajat să creeze un depozitar central unic pentru a asigura drepturile de proprietate, inclusiv de a proteja orice posibil atac de raider cum au fost în anii trecuţi"

O altă reformă anunţată de autorităţi presupune majorarea vârstei de pensionare, reducerea cheltuielilor guvernamentale şi bugetare, dar şi micşorarea numărului funcţionarilor publici.

"Astăzi avem pe tot sistemul, la nivel de ţară peste 200.000 de persoane angajate. Cred că avem loc pentru anumite eficientizări. Scopul nostru este să asigurăm nişte salarii decente funcţionarilor publici. Asta ar însemna şi anumite eficientizări în ceea ce ţine de structura aparatului de stat", a afirmat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.

Planurile Guvernului mai vizează majorarea accizelor pentru carburanţi şi produse din tutun, dar şi sporirea protecţiei sociale.

"Ne propunem să actualizăm strategia privind reducerea sărăciei, precum şi alocarea în cazul în care se va decide majorarea tarifelor pentru energia termică sau electrică, în anii următori, să venim cu un şir de instrumente de politici sociale, ca să compensăm păturile social vulnerabile", a declarat ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

Recent, FMI a aprobat programul de finanţare a ţării noastre pe o perioadă de trei ani, cu un buget de aproape 180 de milioane de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu