Pedeapsa cu moartea, ABOLITĂ în Malaysia. Toate execuţiile programate au fost oprite

Noul Guvern din Malaysia a decis abolirea pedepsei cu moartea pentru toate infracţiunile şi va opri toate execuţiile care erau programate, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Peste 1.200 de persoane, inclusiv doi cetăţeni români, sunt condamnate la moarte în Malaysia. Condamnările la moarte se pronunţau pentru infracţiuni precum crime, trafic de droguri, trădare, răpiri şi terorism, scrie mediafax.ro.

Ministrul Justiţiei, Liew Vui Keong, a anunţat că Guvernul a decis abolirea pedepsei cu moartea, iar proiectul de modificare a legislaţiei va fi depus în Parlament săptămâna viitoare.

Ministrul malaysian al Comunicaţiilor, Gobind Singh Deo, a confirmat decizia.

"Este vorba de respectarea unei promisiuni electorale, o măsură care se înscrie în renunţarea la pedeapsa capitală în întreaga lume", a spus Liew Vui Keong.

Organizaţia Amnesty International a apreciat că această decizie ar fi un progres major, dar a îndemnat Guvernul "să abolească total pedeapsa capitală pentru toate infracţiunile, fără excepţie".

Doi cetăţeni români sunt condamnaţi la moarte în Malaysia, pentru trafic de droguri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu