Pe timp de război a fost bombardată, iar acum riscă să ajungă o ruină. Povestea tristă a unei biserici vechi din satul Pohrebea

Embed:
Are mai mult de un secol şi e o adevărată bijuterie istorică. Este vorba de o veche biserică din satul Pohrebea, raionul Dubăsari. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, lăcaşul a fost bombardat, iar acum riscă să ajungă o ruină.

Biserica a fost construită acum o sută de ani la porunca ţarului rus Nicolai al II-lea, în cinstea fiului său bolnav de hemofilie, prinţul Alexei.

"Aici nu au mai fost ţinute slujbe de mai bine de 70 de ani. În afară de această icoană cu chipul Maicii Domnului şi un suport pentru lumânări, au rămas doar ruine şi urme de gloanţe", a spus Fiodor Stârcu, localnic.

Fiodor Stârcu are 66 de ani, dar spune că nu poate uita cele povestite de tatăl său, care a fost martorul ororilor prin care a trecut lăcaşul din satul lor: "Aici la noi se numea ciubotă şi ei se ascundeau toţi. Dacă ruşii veneau mai luau câte un pahar cu vin aici şi nemţii veneau. Tare mulţi oameni s-au ucis aici".

Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice pledează pentru restaurarea acestei capodopere arhitecturale şi includerea în traseul turistic naţional. Mai mult, instituţia a avizat, până în prezent, două proiecte în acest sens, însă autorităţile locale spun că acestea trebuie discutate mai întâi cu sătenii şi feţele bisericeşti. Abia după aceasta, se vor putea găsi soluţii şi fondurile necesare pentru restaurare.

"Se doreşte doar consolidare, conservare şi includerea ei în circuitul naţional şi internaţional. Noi susţinem toate trei soluţii, dar important e ca în procesul de executare a lucrărilor, să păstrăm întocmai originalul, autenticul", a menţionat Ion Ştefăniţă, expert în domeniul patrimoniului cultural.

"Iniţial ideea a fost de restaurare a acestei biserici, de aceea şi a fost făcută schiţă de proiect iniţial. Dar aici e complicat să spunem că şi varianta a doua care a fost propusă spre conservare, lucrul acesta trebuie discutat. Cum s-ar spune e băţ cu două capete", a punctat Maria Jimbei, vicepreşedinta raionului Dubăsari.

Localnicii, totuşi, aşteaptă ca într-o bună zi să fie găsită o soluţie:

"Să fie restaurat pentru sat, pentru lume. Suntem daţi de la Dumnezeu, trebuie să avem credinţă".

"El poate să slujească şi ca un punct turistic, să vină lumea să vadă".

"Trebuie reparată, să lucreze cum a lucrat odată. Dacă or face biserica or să vină din alte sate, mulţi au să vină. O să fie tare frumoasă".

"Aici trebuie mulţi bani. Milioane".

Pentru restaurarea bisericii ar fi nevoie de sume impunătoare de bani. Devizul de cheltuieli însă, va fi aprobat după ce se va ajunge la un consens.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu