Pe mai multe case din Chişinău vor fi instalate plăci comemorative în memoria celor care au murit în Siberia

Embed:

Pe mai multe case din Chişinău, care au aparţinut cândva victimelor deportărilor staliniste, vor fi instalate plăci comemorative în memoria celor care au murit în Siberia.

Iniţiativa de a aplica inscripţiile, în special pe edificiile unde au locuit intelectualii basarabeni persecutaţi de regimul sovietic, aparţine Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii "Memoria".

Cele mai multe case, pe care vor fi instalate plăcile intitulate "Ultimele adrese", au fost transformate, de-a lungul anilor, în diferite sedii sau magazine. În această casă, de exemplu, ridicată acum 130 de ani, a locuit Maria Serbov-Sârb, care provenea dintr-o familie nobilă.

La dezvelirea plăcii a venit nepoata şi strănepoata femeii, care şi-a găsit sfârşitul într-un lagăr din Kazahstan.

"Mama povestea că atunci a venit o maşină neagră noaptea, câţiva soldaţi şi i-au spus bunicăi în jumătate de oră să-şi strângă haine clade şi mâncare că mergi cu noi. Bunica întreba pentru ce, pentru ce? Ce am făcut eu rău", a spus nepoata victimei deportărilor staliniste, Nadejda Răducanu.

Fraţii Mariei Serbov-Sârb au contribuit prin donaţii generoase la dezvoltarea orașului Chișinău, dar şi au deţinut funcţii importante.

"Aceştia fiind unul din ei directorul băncii municipale, care este sala cu orgă. Altul era directorul gimnaziului de băieţi numărul 1. Celălalt a fost Stepan Serbov-Sârb, care a înfiinţat uzina de fontă", a spus strănepoata victimei deportorilor staliniste, Margarita Răducanu.

O placă a fost instalată şi pe casa unde a locuit şi fostul edil al Chişinăului, Pantelimon Sinadino. El a fost deportat în Siberia, iar averea i-a fost confiscată.

Iniţiatorii proiectului spun că urmează să instaleze peste 20 de plăcuţe.

"Noi avem solicitări din Sîngerei, de la Bălţi, aici în Chişinău avem multe locuri. Dar cel mai important că nu sunt locurile, nu sunt casele, rudele. Nu găsim pe nimeni să ne ofere documente confirmative", a spus directorul Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, Ludmila Popovici.

Un asemenea proiect a fost realizat în Rusia, Ucraina, Cehia şi urmează să prindă viaţă şi în România, Belarus, Georgia, Germania, Letonia şi Polonia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu