PDM invită partidele parlamentare la dialog pentru soluționarea crizei politice şi a blocajului juridic (VIDEO)

Embed:

PDM cheamă partidele parlamentare la dialog politic. Despre aceasta a anunţat vicepreşedintele PDM Andrian Candu în cadrul unei conferinţe de presă. Candu a spus că decizia vine după ce democraţii au avut o întrevedere cu ambasadorii ţărilor UE.  

"Recent s-a încheiat discuţia PDM cu ambasadorii ţărilor UE despre criza din RM şi soluţiile pe care le vedem. Luând în considerare prevederile legale şi deciziile Curţii Constituţionale (CC), la ora actuală suntem în blocaj juridic. Pe de o parte CC spune că Parlamentul e dizolvat, sunt numite şi alegerile anticipate în septembrie, pe de altă parte vedem deputaţi, ce insistă pe anumite acţiuni. Toate aceste acţiuni sunt periculoase. Vreau să vă amintesc că noi toţi acţionăm în baza legii. Pentru funcţionarii statului, decizia CC sunt legea şi dacă nu le îndeplinesc, sunt sancţionaţi. 

Credem că soluţii juridice sunt puţine sau deloc. Ne plac aceste decizii sau nu, dar singura autoritate în ţara noastră este CC, pe parcursul istoriei noi am avut multe decizii a CC, unele au fost contestate de politicieni sau societate. 

Au fost multe reacţii din exterior, în majoritatea declaraţiilor se regăseşte o frază: Respectarea legii şi a statului de drept. Şi dacă nouă ni se recomandă să respectăm Legea şi Statul de Drept, atunci trebuie să o respectăm, Legea, Constituţia şi deciziile CC. 

Am analizat şi experienţa altor state. Se pare că suntem lipsiţi de soluţii juridice şi pentru a nu ne aprofunda, rugăm pe toţi să se abţină de la anumite acţiuni.

Chemăm fracţiunile parlamentare la dialog pentru a depăşi această situaţie şi pentru a ieşi din acest blocaj. Facem o invitaţie azi partidelor parlamentare, în special PSRM, ACUM. PDM a desemnat o echipă condusă de Vladimir Cebotari. Doar prin comunicare, doar prin dialog putem găsi soluţii politice, care să ne ducă la stabilitate şi, cel mai important, să nu escaladeze situaţia.", a declarat Andrian Candu. 

Andrian Candu mai spune că aceste acţiuni au fost sugerate şi de către ambasadorii ţărilor UE. 

CITEŞTE ŞI: NATO susține independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei

CITEŞTE ŞI: Reacția OSCE la situația din Moldova: Acționați în baza Constituției

CITEŞTE ŞI: SUA îndeamnă partidele din Republica Moldova să rezolve situația din țară fără imixtiune

CITEŞTE ŞI: KLAUS IOHANNIS face apel către forţele politice din RM să respecte democraţia şi statul de drept