PDM a informat partenerii externi ai Moldovei despre rapoartele false de monitorizare electorală ale Promo-Lex

Embed:

Partidul Democrat din Moldova a trimis partenerilor externi ai țării noastre o analiză referitoare la rapoartele de monitorizare ale Asociaţiei Promo-LEX privind alegerile parlamentare. Scrisoarea a ajuns la ambasadorii acreditați la Chișinău, la finanțatorii organizației, printre care USAID, fundația "Soros", Consiliul Europei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Potrivit PDM, multe dintre informaţiile prezentate de Promo-LEX sunt false și neverificate, ceea ce duce la concluzia că activitatea de monitorizare nu este una obiectivă aşa cum pretind membrii asociaţiei. 

Democraţii contestă în special afirmaţiile Promo-LEX potrivit cărora mai mulți deputați au fost corupți și intimidați, fără a fi prezentată vreo probă în acest sens. Raportorii au mai scris că sistemul electoral mixt nu este bun, iar recomandările Comisiei de la Veneția nu au fost implementate în legislația electorală. Şi această opinie este subiectivă și ține de partizanatul politic al Promo-LEX, susţin democraţii. Şi asta deoarece, majoritatea recomandărilor au fost incluse în legislaţie.

De asemenea, se arată nedumeriţi de schimbarea poziției față de excluderea restricției privind agitația electorală în ziua alegerilor, în condiţiile în care inclusiv Promo-LEX a venit în trecut cu o astfel de recomandare. 

Reprezentanţii PDM contestă şi opinia potrivit căreia în ziua alegerilor nu trebuie organizat un referendum consultativ. Potrivit democraților, această afirmație este strict politică, similară cu poziția unor partide, având în vedere că legislația permite desfășurarea unui plebiscit în ziua scrutinului parlamentar. Iar afirmația potrivit căreia PDM folosește resurse administrative pentru că Parlamentul și Guvernul adoptă măsuri sociale este una ridicolă, susţin democraţii. Prin astfel de concluzii, Promo-LEX contestă dreptul și obligația instituțiilor publice de a-și desfășura activitatea conform intereselor cetățenilor. 

În mod concret, PDM contestă mai multe afirmații din rapoartele Promo-Lex, printre care:

  • Anume că mai mulți deputați din Parlament au fost corupți sau intimidați. Nu se prezintă nicio probă în susținerea acestei afirmații, iar afirmația în sine e contrară spiritului Constituției, din care rezultă libertatea votului pentru orice deputat.
  • Anume că sistemul electoral mixt nu este bun, iar multe recomandări ale Comisiei de la Veneția nu au fost implementate în legislația electorală. Opinia despre noul sistem electoral este una strict subiectivă, care ține de partizanatul politic al Promo-Lex, iar majoritatea absolută a recomandărilor tehnico-juridice ale Comisiei de la Veneția au fost integrate în legislație.
  • Anume că a fost exclusă restricția de agitație electorală în ziua alegerilor. Reamintim că tocmai Promo-Lex a făcut în trecut o asemenea recomandare, prin urmare schimbarea poziției acestei organizații este de neînțeles.
  • Anume că există suspiciuni privind neeliberarea certificatelor de integritate de către ANI. Promo-Lex nu a încercat să comunice instituțional cu ANI pe acest subiect, iar până acum lucrurile s-au desfășurat fără probleme, peste 700 de certificate fiind deja eliberate.
  • Anume că în ziua alegerilor parlamentare nu ar trebui să aibă loc și un referendum consultativ. Această poziție este strict politică, similară cu poziția unor partide politice și nu ține cont de faptul că legislația permite fără probleme desfășurarea simultană a unor alegeri și a unui referendum.
  • Anume că PDM ar folosi resurse administrative pentru că Parlamentul și Guvernul adoptă măsuri sociale. Aceasta este o afirmație ridicolă, Promo-Lex contestând de fapt dreptul și obligația instituțiilor publice de a-și desfășura activitatea urmărind interesele cetățenilor țării.
  • Anume că PDM ar fi folosit persoane străine în agiația electorală. Este total neadevărat acest lucru. Dacă însă un demnitar din străinătate, fără a fi îndemnat sau rugat de către PDM, a transmis felicitări și succes partidului în campanie, categoric nu poate fi învinovățit PDM pentru acest lucru. Promo-Lex folosește însă standarde duble în asemenea cazuri, trecând sub tăcere faptul că în 2018 un concurent electoral din opoziție a sugerat clar că e susținut în alegeri de către un primar din România. 
  • Anume că partidele nu arată cheltuielile electorale reale. Nu e clară metodologia și nu sunt clare dovezile pe baza cărora Promo-Lex susține acest lucru, dar PDM e primul partid care a declarat toate cheltuielile, inclusiv cele pentru colectarea semnăturilor de la cetățeni.
Premierul Pavel Filip a menționat că multe dintre declarațiile Promo-LEX sunt politice și le privește prin prisma campaniei electorale.

"Cu toții o să avem parte de multă minciună, multă speculație, în acest sens, și nu cred că există vreo țară unde partidul care este la guvernare să nu fie învinuit de folosirea instrumentelor administrative", a spus Pavel Filip, prim-ministru.

Democrații mai cred că rapoartele Promo-LEX conţin concluzii bazate pe opiniile personale ale autorilor. Acest fapt a fost recunoscut însă chiar de reprezentanții organizației.

"Noi nu avem obligaţia să probăm toate afirmaţiile pe care le facem în raport. Ele sunt doar sesizări", a spus Pavel Postică, director de programe Promo-LEX.

"Este o încălcare gravă, deoarece există la nivel internațional o metodologie la nivel OSCE de monitorizare a alegerilor și ar fi putut să se consulte dacă nu cunosc sau nu vor să aibă anumite reguli de conduită și imparțialitate", a spus Sergiu Sârbu, vicepreședintele PDM.

În consecinţă, PDM solicită Promo-LEX să prezinte informaţii corecte şi obiective şi să nu manipuleze alegătorii. La rândul lor, reprezentanţii Asociaţiei resping argumentele democraţilor. Directorul de programe din cadrul Asociaţiei, Pavel Postică, a scris pe Facebook că va formula un punct de vedere mai târziu.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu