PDM a depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care cere anularea deciziilor votate privind Procuratura

Embed:

Fracţiunea democrată din Parlament a depus o sesizare la Curtea Constituţională privind reforma procuraturii, adoptată săptămâna trecută de deputaţi. Potrivit lui Sergiu Sîrbu, faptul că acum alegerea procurorului general este pe mâna Guvernului încalcă legea supremă. Democraţii au sesizat Curtea şi în privința numirea lui Dumitru Robu drept procuror general interimar.

Fracţiunea democrată a cerut verificarea în regim de urgenţă a constituţionalităţii tuturor actelor votate în Parlament cu privire la Procuratură. Deputaţii PDM consideră că toate aceste decizii nu încalcă doar legea supremă, dar şi standardele internaţionale. Potrivit lui Sergiu Sîrbu, Curtea ar trebui să suspende acţiunea acestor legi, pentru că prejudiciază independenţa procuraturii.

"Procuratura a fost politizată, a fost supusă actualei guvernări. Iar ceea ce ţine de concursul la funcţia de procuror general în genere este o batjocoră, cum Parlamentul s-a implicat în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, cum a oprit concursul şi condiţiile noi de numire a procurorului general sunt total politizate", a declarat Sergiu Sîrbu, deputat PDM.

De aceeaşi părere este şi preşedintele Partidului Democrat, Pavel Filip, care a făcut trimitere la Articolul 125 prim din Constituţie care spune clar, Consiliul Suprem al Procurorilor este garantul independenţei procurorilor.

"Spuneţi-mi vă rog, cum poate în continuare CSP-ul să fie garantul independenţei procurorilor, când defapt, nu are practic niciun rol conform acestei legi la numirea procurorului general? Din punctul meu de vedere, este evident că acest proiect este unul care contravine Constituţiei Republicii Moldova", a menționat Pavel Filip, deputat PDM.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Alexandru Tănase susţine că indubitabil, reforma procuraturii conţine şi elemente neconstituţionale. Tănase mai spune că se aştepta ca această sesizare să fie depusă de către şeful statului, Igor Dodon, pentru că asta ar fi fost în interesul statului de drept.

"Această sesizare va fi şi primul test pe care actuala Curte Constituţională va trebui să-l treacă pentru a transmite un mesaj societăţii, cât de liberă este în acţiunile sale de a da decizii care ar putea să nu fie pe placul puterii", a zis Alexandru Tănase, fostul preşedintele Curţii Constituţionale.

Modificările la legea procuraturii au fost publicate în Monitorul Oficial. Acestea prevăd că procurorul general să fie numit printr-o altă procedură. Mai exact, Ministerul Justiţiei va crea o comisie specială care va alege doi dintre cei mai buni potenţiali candidaţi pentru funcţia de procuror-şef, pe care îi va propune Consiliului Superior al Procurorilor. La rândul său, CSP va alege unul dintre concurenţi şi abia după asta îl va propune şefului statului, pentru aprobare.

Totodată, aprobarea pretendenţilor se va face de către trei experţi naţionali şi internaţionali, între care unul desemnat de preşedintele Parlamentului, altul cu experienţă vastă în domeniile Procuraturii sau Anticorupţie şi unul din sfera dreptului.

Lasă un comentariu