PD vrea statut de municipiu pentru Cahul, Ungheni, Edineţ, Soroca şi Orhei

Partidul Democrat doreşte modificarea unor acte legislative, astfel încât alte cinci oraşe din ţară, în afară de Chişinău şi Bălţi, să obţină statut de municipiu. Despre aceasta a anunţat deputatul PD, Valeriu Guma, azi, 18 mai, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit deputatului democrat, este vorba despre oraşele Cahul, Ungheni, Edineţ, Soroca şi Orhei. Iniţiativa prevede că aceste oraşe vor avea o autonomie economică, financiară şi de luare a deciziilor, "esenţial diferită faţă de posibilităţile pe care le au în prezent".

Parlamentarul susţine că ideea vine ca răspuns la necesitatea de implementare a reformei teritoriale, de creare a unor zone regionale atractive de dezvoltare a ţării. Iar conferirea statutului de municipiu celor cinci oraşe va fi un prim pas spre crearea acestor zone.

"În afară de faptul că vor fi suplimentate bugetele acestor localităţi cu zeci de milioane de lei anual, va fi posibilă dezvoltarea lor şi crearea unor regiuni în cadrul acestora, zonele Nord, Sud, Vest, Est şi Centru", a menţionat Guma.

El a mai explicat că în acest context, va fi posibilă atragerea investiţiilor şi a programelor investiţionale în oraşele menţionate şi în localităţile din zonă.

Proiectul de lege cu privire la iniţiativa Paridului Democrat este deja pe masa parlamentarilor şi urmează a fi examinat de către aceştia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu