PCRM, gata să discute formarea unui nou Guvern. Ce propune Vladimir Voronin

Liderul PCRM a ieşit în faţa presei pentru a explica faptul acordării votului de neîncredere pentru componenţa şi programul noului Guvern. Vladimir Voronin a enunţat că astăzi a avut parte de o "supriză", care i-a schimbat radical decizia, însă formaţiunea sa este gata să ducă negocieri privind formarea unui nou Guvern.

"Încă din 13 decembrie am luat decizia să participăm activ la deblocarea activităţii Parlamentului. Am acceptat candidatura lui Leancă, şi ieri, l-am văzut pe viu în cadrul întrevederii. Am discutat cu el despre programul său. Însă, lista nominală a membrilor Guvernului am văzut-o astăzi abia. De aceea am văzut multe neajunsuri. Da, este un program de perspectivă, însă cu această listă în aşa situaţii de criză, nu putem fi de acord. Nu se va face treabă. Nu am văzut în această listă persoane care vor face faţă cerinţelor", a zis Voronin.

Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi deputatul comunist Violeta Ivanov.

"Este foarte clară expusă poziţia partidului nostru. Suntem un partid responsabil. Am depus opt moţiuni de cenzură. Am luat această decizie văzând lista cu miniştrii propuşi", a zis Violeta Ivanov.

Totuşi, liderul comuniştilor a dat de înţeles că mai sunt şanse de a duce noi tratative.

"Problema nu este în condiţii, ci în consultări. Cel mai ideal caz ar fi să creăm o unitate a celor 101 deputaţi din Parlament. Înţeleg că e o propunere teoretică. Suntem încă deschişi pentru a duce tratative cu această Alianţă, privind desemnarea unui premier, apoi analiza programului", a conchis Voronin.

PUBLIKA.MD aminteşte că, noul Guvern condus de Iurie Leancă nu a primit votul de încredere al ParlamentuluiPentru numirea Guvernului sunt necesare voturile a cel puţin 51 de deputaţi, pro au votat doar 42.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu