Pcela: Consilierii şi funcţionarii din Bălţi, apropiaţi fugarului penal Usatîi, pun la cale scheme de spălare a banilor publici

Embed:

Consilierii şi funcţionarii din Bălţi, apropiaţi fugarului penal Renato Usatîi, profită de posturile deţinute pentru a pune la cale scheme de spălare a banilor publici. Acuzaţiile au fost făcute de fostul şef al Direcţiei Reparaţii şi Construcţie a Drumurilor din Bălţi, Serghei Pcela.

Potrivit lui, consilierul municipal al formaţiunii "Partidul Nostru", Iurie Basistîi, și actualul viceprimar din Bălți Nicolai Grigorișin și-au reparat drumurile de acces spre locuinţele şi curţile lor din banii alocaţi pentru proiecte de infrastructură.

Într-un interviu acordat portalului Gazeta, Serghei Pcela susţine că autoritățile locale au alocat 2,7 milioane de lei pentru reparaţia străzii Strîi din Bălți. În realitate, artera a fost renovată superficial, iar grosul banilor a mers pentru asfaltarea căilor de acces spre casele lui Basistîi şi Grigorişin.   

Pcela susţine că după încheierea lucrărilor cei doi au avut tupeul să-l acuze că el este cel care nu a dus până la capăt proiectul.  Fostul șef al Direcției Reparații din Bălţi, a mai spus că cei doi consilieri au aranjat şi licitaţia pentru reparația unei străzi care leagă maternitatea din oraş cu autogara. Concursul a fost câştigat de  o companie condusă de apropiații penalului Usatîi.

Pcela a menționat că, deși costul lucrărilor a fost evaluat la 6,3 milioane de lei, reprezentanții firmei au cerut şi au primit de la Primărie 13 milioane de lei

Potrivit fostului funcţionar, suma solicitată în plus a fost împărțită între Usatîi și apropiații săi. Viceprimarul de Bălţi Nicolai Grigorișin a declarat că îl va ataca în judecată pe Serghei Pcela pentru declaraţiile sale defăimătoare.

"Este o minciună. Afirmaţiile pe care le-a făcut nu au nicio confirmare şi niciun temei", a declarat Nicolai Grigorișin. 

Consilierul municipal din fracțiunea "Partidul Nostru" Igor Basistîi nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile care i se aduc.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu