Pavel Filip: Vrem ca finalizarea lucrărilor de gazoduct să se termine până la sfârșitul acestui an

Lucrările de gazoduc durează un an și 11 luni, dar autoritățile vor încerca  lucrările să se termine până la finalul acestui an. Despre acest lucru a declarat premierul Pavel Filip, în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova.

"Așa cum ați văzut ieri, am avut oaspeți la Chișinău, în vizită a venit premierul României, doamna Viorica Dăncilă care a venit împreună cu o delegație. Printre mai multe lucruri utile pe care le-am discutat ieri s-a numărat subiectul interconectării infrastructurilor de gaze naturale.

De asemenea, din delagație a făcut parete directorul Transgaz, precum și directorul agenției naționale pentru reglementare în energetică de la Bucureșt, și acest lucru nu a fost întâmplător, pentru că cu o zi înainte a fost finalizat concursul de privatizare a gazoductului Vestmoldtransgaz de la Chișinău.

Ați văzut de asemenea că Transgaz, companie românească, a câștigat concursul de privatizare pentru Vestmoldtransgaz. În următoarele treizeci de zile urmează să fie semnat contractul și transferați banii pentru privatizarea aceste companii.

Vă rog, domnule ministru Gaburici,  în acest timp să reușim să ne facem temele pentru acasă. Este vorba despre modificările de la legea privind activitatea publică care ulterior va da posibilitatea să obțînă autorizația pentru construcții și a gazoductului Ungheni-Chișînău, dar și acordul de conectare la rețeaua internă. 

Este un proiect foarte important, foarte ambițios, desigur că am fi vrut să fie finalizat până la sfârșitul acestui an. Programul de privatizare prevede un an și 11 luni, dar dacă ne vom mobiliza putem să avansăm până la sfârșitul anului. Este vorba despre securitatea energetică a astatului, și atât mai bine pentru noi este că această investiție este nemijlocit de Guvernul Republicii Moldova, de un investitor străin care are toată expertiză și competența în acest domeniu.

Deaceea domnule ministru Gaburici, vă rog să ne încadrăm în aceșți termeni astfel încât să facem tot ce putem cu odată ce ne va permite timpul de afară, vă rog să faceți toate demersurile care țin de autoritățile moldoveneșți pentru a grăbi întregul proiect al gazoductului".

CITEȘTE ȘI: Gazele românești vin în Moldova. Transgaz a câștigat concursul de privatizare a întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz

PUBLIKA.MD reamintește că Compania română Transgaz a câștigat concursul de privatizare a întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz. Agenţia Proprietăţii Publice a scos la vânzare Vestmoldtransgaz la preţul de 180 de milioane de lei - echivalentul a 8,8 milioane de dolari. Condiţia este că viitorul proprietar să investească 93 de milioane de euro în următorii 2 ani. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu