Pavel Filip va participa la Forumul de securitate de la Kiev, unde se va întâlni cu Petro Poroșenko şi Volodimir Groisman

Embed:

Premierul Pavel Filip se va întâlni la Kiev cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, dar și cu omologul său, Volodimir Groisman. Întrevederea va avea loc în cadrul Forumului de Securitate organizat în perioada 12-13 aprilie.

La fel, va avea loc și o ședință a delegațiilor celor două țări, unde urmează să fie semnate documente bilaterale privind intensificarea cooperării în domeniul transportului auto şi cel aerian. La evenimentul din Ucraina vor fi abordate subiecte ce vizează provocările în adresa securităţii regionale şi importanța dialogului în soluționarea conflictelor actuale.

Forumul de la Kiev este la a 11-a ediție și a fost lansat la inițiativa fostului premier Arseni Iațeniuc. La începutul lunii martie, la Chișinău a avut loc prima conferință interparlamentară pe probleme de securitate. În cadrul reuniunii, şefii legislativelor din Georgia, Moldova și Ucraina au semnat o declarație privind securitatea regională și perspectivele de integrare europeană.

La eveniment au participat aproximativ 150 de oficiali de rang înalt, inclusiv şapte preşedinţi de parlament, dar și membri ai Congresului Statelor Unite.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu