Pavel Filip: Situaţia din Parlament este o TRĂDARE DE ŢARĂ. Dodon NU mai este compatibil cu funcţia pe care o deţine

Embed:

Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament este o trădare de ţară, iar Igor Dodon nu este compatibil cu funcţia pe care o deţine acţionând la indicaţiile Rusiei.


Mai mult, autorităţile, dar şi instituţiile internaţionale trebuie să ia act de acţiunile nelegitime întreprinse de blocul "ACUM" şi PSRM, întrucât a sosit timpul să
plătească pentru acţiunile lor. Declaraţiile au fost făcute de prim ministrul Pavel Filip, în cadrul ediţiei speciale de la Publika TV.

"Este foarte stranie această poziţie a unor parteneri internaţionali sau parteneri externi ai Republicii Moldova când închizi ochii asupra unui preşedinte sau a unei formaţiuni politice care a fost finanţată din greu din exterior. Eu consider că aceasta este trădare de ţară. Evident că ce s-a întâmplat azi în Parlamentul Republicii Moldova nu este altceva decât un lucru care întruneşte toate elementele uzurpării puterii în stat. Ori nu poţi trece cu vederea atât de uşor, să vedem este Igor Dodon în compatibilitate cu funcţia pe care o deţine astăzi, funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, reprezentând, de fapt, alt stat care în toată această perioadă l-a finanţat", a spus premierul Pavel Filip.

Acesta a mai menţionat că Instituţiile legitime ale statului îşi vor continua activitatea, iar aşa- zişii noi demnitari nu pot fi investiţi în funcţii atâta timp cât Curtea Constituţională şi-a spus cuvântul.

"Există un singur Guvern care respectă normele constituţionale şi poate fi instalat în limita Constituţiei şi prevederilor constituţionale. Asta e tot ce trebuie să înţelegem acum. Doar că nu cred că a fost urmărită o logică de creare a unei guvernări care să lucreze pentru oameni sau pentru cetăţenii Republicii Moldova. A fost mai mult o ambiţie, o revărsare de ură, pentru că Partidul Democrat este o formaţiune puternică şi nimănui nu place acest lucru", a susţinut premierul.

Oficialul spune că trădătorul Dodon a semănat destabilizare în societate pentru a distrage atenţia de la ilegalităţile pe care le face. Vrea să provoace instituţiile de forţă care veghează securitatea şi ordinea publică, dar nu va reuşi.

"Vreau să le spun tuturor, că în responsabilitatea pe care o am ca prim ministru, vă asigur pe toţi că ordinea publică va fi respectată şi asigurată în Republica Moldova, indiferent de această tentativă de uzurpare a puterii în stat, instituţiile îşi vor face treaba tot atât de responsabil cum au făcut-o până acum. Dar asta şi a fost scopul preşedintelui, să creeze puţin haos, astfel încât în acest haos să se piardă faptul că el este finanţat de către Federaţia Rusă. Cred că este un trădător de ţară", mai adăugase democratul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu