Pavel Filip: Moldova trebuie să participe la asigurarea păcii şi bunăstării la nivel internaţional

Republica Moldova trebuie să fie parte la soluţionarea celor mai stringente probleme globate, la asigurarea păcii şi bunăstării la nivel internaţional. Este declaraţia făcută de premierul Pavel Filip într-un interviu pentru moldpres, în ajunul vizitei la New York la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Potrivit lui Filip, "tribuna Adunării Generale a ONU serveşte ca mijloc de informare a comunităţii internaţionale despre reuşitele implementării Agendei 2030, dinamica realizării angajamentelor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, precum şi evoluțiile înregistrate de țara noastră pe subiectul retragerii forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova". 

"Așteptările de la acest for global al întregii comunități internaționale, nu doar ale Republicii Moldova, sunt mereu mari pentru că pe parcursul acestei săptămâni, pe Segmentul Înalt ONU, șefi de stat, de guverne și miniștri de externe vor discuta despre provocările cu caracter global şi regional. Din păcate, provocările nu s-au diminuat, ci au devenit și mai complexe. De la această tribună vom auzi propuneri cu privire la soluţionarea celor mai stringente probleme globale, asigurarea păcii şi bunăstării la nivel internațional. Republica Moldova trebuie să fie parte din aceste soluții.

Cu 73 de ani de istorie în spate, ONU este o structură extrem de complexă, care își propune să alinieze interesele majorității statelor lumii. Astăzi, însă, poziţia aproape la unison a statelor membre este că organizaţia necesită a fi reformată şi adaptată la realităţile curente. Eventualele divergenţe ţin de caracterul reformelor şi modalitatea exactă de implementare a acestora.

În acest sens, Republica Moldova susţine iniţiativele Secretarului General al ONU, Antonio Gutteres, lansate odată cu asumarea mandatului său. În primul rând, reforma ce ține de ameliorarea performanţei Secretariatului ONU în domeniul păcii şi securităţii internaţionale, care pune în prim plan obiectivul prevenirii conflictelor, precum și decizia de repoziționare a sistemului de dezvoltare al ONU, astfel încât acesta să poată contribui efectiv la realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile, agreate acum trei ani. În discursul pe care îl voi rosti pe 28 septembrie 2018, voi expune inclusiv poziţia statului nostru asupra reformării Consiliului de Securitate, unul dintre principalele organe ale ONU.

Aceste reforme sunt extrem de importante pentru ca ONU, o organizaţie internaţională de o asemenea anvergură, să poată face faţă provocărilor tot mai complexe la nivel global, să-și asigure astfel relevanța și universalitatea.

Totodată, în mod incontestabil, tribuna Adunării Generale a ONU ne serveşte ca mijloc de informare a comunităţii internaţionale despre reuşitele implementării Agendei 2030, dinamica realizării angajamentelor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere RM-UE, precum şi evoluțiile înregistrate de țara noastră pe subiectul retragerii forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Voi folosi această ocazie pentru a exprima gratitudine pentru faptul că ONU a auzit apelul nostru de a-şi asuma un rol pro-activ în menținerea păcii și securității internaționale și în asigurarea suveranității și integrității teritoriale a statelor membre, în conformitate cu Carta ONU.

Sunt bucuros să constat, că pentru prima dată de la admiterea Republicii Moldova în cadrul ONU, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție prin intermediul căreia a declarat incompatibilitatea cu normele de drept internațional și Carta ONU a condiționalității politice care stă la baza refuzului continuu al Federației Ruse de a-și retrage forțele militare și armamentele de pe teritoriul Republicii Moldova", a declarat premierul Pavel Filip, în interviul acordat pentru Moldpres.

INTERVIUL INTEGRAL POATE FI CITIT AICI

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu