Pavel Filip: Legislaţia electorală urmează să fie supusă unei analize din partea specialiştilor Consiliului Europei

Embed:
Legislaţia electorală urmează să fie supusă unei analize din partea specialiştilor Consiliului Europei. Aceştia ar putea veni la Chişinău pentru a stabili dacă au fost sau nu lacune care au dus la invalidarea alegerilor din Capitală. Despre asta a discutat premierul Pavel Filip la Strasbourg cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

"Pentru a analiza această situaţie care a avut loc, dar şi pentru a identifica golurile din legislaţia electorală, astfel încât să le înlăturăm, pentru a nu admite în viitor repetarea acestei situaţii", a menţionat prim-ministrul.

Premierul Pavel Filip a mai discutat cu secretarul general al Consiliului Europei şi despre reformele din sistemul bancar şi judiciar, care au fost iniţiate, dar şi despre paşii care urmează să fie făcuţi. Partenerii europeni şi-au exprimat susţinerea pentru parcursul ţării noastre.

"Eu contez foarte mult în continuare că împreună, prin efort comun, vom reuşi să construim din Republica Moldova o ţară care este bazată pe principii democratice, cu un sistem judecătoresc puternic, la fel cum am făcut şi cu sistemul bancar", a declarat şeful Cabinetului de miniştri.

Premierul Pavel Filip, împreună cu o delegaţie din ţara noastră, se află într-o vizită de lucru la Strasbourg. Oficialii noştri urmează să aibă mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai Consiliului Europei şi ai Parlamentului European.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu