Pavel Filip la întrevederea cu întreprinzătorii din Făleşti: Moldova nu poate să se dezvolte fără a investi în mediul de afaceri

Embed:

Premierul Pavel Filip și conducătorii instituţiilor publice în administrarea mediului de afaceri au avut astăzi o întrevedere cu antreprenorii din raionul Fălești. Discuțiile s-au axat pe situația mediului de business din regiune, impedimentele pe care le întâlnesc întreprinzătorii și posibilitățile de facilitare în continuare a activității acestora.

"Fiţi siguri: aveţi în faţă un Guvern pro-business. Republica Moldova nu poate să se dezvolte fără a investi în mediul de afaceri. Depunem toate eforturile pentru a crea servicii de calitate cetăţenilor și întreprinzătorilor", a menţionat prim-ministrul.

Totodată, Pavel Filip a vorbit despre acţiunile întreprinse de Guvern pentru a facilita dezvoltarea afacerilor. În particular, au fost menționate reducerea numărului actelor permisive, de la 416 la 151. În curând va fi lansat Ghișeul electronic unic, care va permite solicitarea actelor la distanță și reducerea cheltuielilor pentru business.

Pentru a diminua presiunea administrativă asupra agenților economici, Guvernul a redus numărul organelor cu funcţii de control de la 58 la 18, astfel fiind înregistrate economii pentru sectorul public şi privat de 100 de milioane de lei anual. 

Pavel Filip s-a referit şi la modificările operate în Codul muncii, cu scopul de a crea condiții mai flexibile de angajare și concediere, precum şi la măsurile întreprinse pentru fortificarea sistemului bancar.

"E timpul să trecem la un alt model economic în Republicii Moldova, de la unul bazat pe consum, la unul bazat pe industrializare, pe export, astfel încât să atragem investiţii", a declarat şeful Cabinetului de miniştri.

Măsurile întreprinse de Guvern au facilitat creșterea economică a țării, care a fost de 4,5% în 2017. În această perioadă şi exporturile au crescut cu aproximativ 20%, 65 la sută dintre acestea fiind orientate către UE. Evoluţii pozitive s-au înregistrat şi în acest an - în primele trei luni exporturile au crescut cu o treime, iar salariul mediu pe economie a sporit cu 13%, constituind circa 6.000 de lei.

Premierul a vorbit şi despre îmbunătățirea situației în sectorul agricol. În 2017 producţia agricolă s-a majorat cu 8,6%, iar Guvernul a venit în sprijinul agricultorilor prin majorarea fondului de subvenţionare până la 900 de milioane de lei. 

"Anul acesta am lansat subvenţionarea anticipată pentru tinerii fermierii, inclusiv femeile, care doresc să iniţieze afaceri. Este de asemenea o oportunitate pentru migranţii moldoveni să investească în business, aici, acasă", a precizat Pavel Filip.

Agenții economici au mulțumit pentru posibilitatea de a avea discuții sincere și constructive și au vorbit despre problemele din activitatea lor. Printre acestea au fost menționate lipsa transparenţei în stabilirea taxelor locale, dificultăţile în sistemul de achiziţii publice, piața internă de desfacere limitată, dar şi problemele în autorizarea activității carierelor.

Premierul Pavel Filip a menționat că problemele agenţilor economici vor fi examinate minuţios de către ministerele şi comisiile guvernamentale de profil, inclusiv în cadrul Consiliului economic pe lângă prim-ministru, pentru identificarea soluțiilor optime.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu