Pavel Filip explică de ce PDM a ajuns în opoziție și cum formațiunea ar putea reveni la Guvernare. Mesajul președintelui interimar la Congresul formațiunii

Embed:
Astăzi are loc Congresul Republican al Partidului Democrat din Moldova, în care se discută viitorul formațiunii. În cadrul evenimentului, președintele interimar al democraților a prezentat un raport de activitate al formațiunii.

"Stimați colegi și prieteni, vă salut în calitatea mea de președinte interimar la congresul extraordinar al Partidului Democrat din Moldova. Salut prezența în sală a delegaților, dar și a invitaților, oaspeților noștri. Din capul locului o spun că mi-aș fi dorit să discutăm astăzi doar chestiuni curente ce țin de alegerile locale generale, de cele parlamentare noi, precum și despre perspectivele politice imediate. Cu siguranță, aceste lucruri vor fi abordate și discutate.

În același timp, înțelegem cu toții că acest congres se desfășoară într-o perioadă complicată pentru Partidul Democrat și dramatică pentru Republica Moldova. Avem în prezent o guvernare hibridă, împotriva firii, gândită și realizată în laboratoarele politice de import, încropită noaptea de unii trimiși din afară. Cred că nimeni dintre noi nu-și putea imagina așa ceva acum 4-5 luni.

Printre angajamentele acestei guvernări nu întrevedem niciunul care să țină de viața de zi cu zi a oamenilor sau de perspectivele europene pentru care s-a muncit din 2009 încoace. În trei luni de la instalarea la putere, singura lor viziune a fost și rămâne răfuiala cu oponenții politici. Dosare la comandă politică, indicații directe date procurorilor, concedieri ale profesioniștilor pentru a face loc membrilor de partid, politizarea excesivă a instituțiilor statului – toate acestea combinate cu înrăutățirea continuă a vieții cetățenilor prin înghețări de salarii, eliminarea ajutoarelor sociale și majorări de tarife. Nu este o poveste fantastică, este realitatea debordantă pe care o trăim în aceste zile.  

Situația în care s-a pomenit Republica Moldova este comparabilă cu agresiunea armată din 1992. Numai că atunci dușmanul era în fața noastră, astăzi el s-a urcat în instituțiile statului. Dumitru Matcovschi spunea că pe lângă fiecare domn al Moldovei a fost câte un Eremie, făcând trimitere la Eremia hatmanul, care l-a trădat pe Ioan Voda cel Viteaz în bătălia de la Cahul. Astăzi Eremia nu e pe lângă tron, ci chiar pe tronul țării.

Guvernarea actuală, parcă după un plan prestabilit, a început lucrarea de subminare a statului. Interesele naționale au fost trădate, iar Republica Moldova a fost scoasă din circuitul regional. Vecinii noștri România și Ucraina urmăresc cu îngrijorare ceea ce se întâmplă la noi și înțeleg că instabilitatea de aici amenință și interesele lor vitale. Dintr-un partener credibil care a beneficiat de o deschidere fără precedent din partea Bucureștiului și a Kievului, guvernanții au transformat țara într-o platformă de amenințări și pericole.

Tot ce se întâmplă la ora actuală poate fi definit printr-o singură frază: Suntem martorii unui atac direct asupra suveranității naționale și a securității regionale. Întrebarea care se impune este ce facem? Asistăm impasibili la aceste acțiuni, cedăm în fața presiunilor... sau mergem mai departe? Permitem celor care au uzurpat viitorul să-și facă opera lor demolatoare... sau stăm scut pentru a ne apăra acest viitor? Eu cred că ar fi un sacrilegiu dacă le-am permite să ia țara cu împrumut de la copii noștri. Este doar alegerea noastră. Dincolo de noi, din păcate, nu mai există nimeni.

Astăzi, fie demonstrăm tuturor vigoarea Partidului Democrat, determinarea noastră de a înfrunta greutățile momentului, fie ne va mătura ireversibil valul necruțător al istoriei. Și nu e vorba de noi, ci de sutele de mii de cetățeni care au încredere în echipa noastră. În fața lor avem datoria să fim uniți și puternici. Pentru aerul lor liber de mâine nimic nu trebuie să pară imposibil. Avem în spate o experiență extraordinară, cu realizări și greșeli, cu momente euforice și eșecuri supărătoare. O experiență din care am învățat cum să fim mai puternici și mai aproape de oameni. Să privim țara ca pe propria familie, iar atunci când muncești pentru cei apropiați nimic nu pare greu de realizat.   

Ceea ce definește acțiunile guvernării PSRM-ACUM este ipocrizia.

Ipocrizie este atunci când semnezi un angajament prin care îți asumi să nu faci coaliție cu anumite forțe politice, iar apoi îți încalci promisiunea cu lejeritate și guvernezi împreună.

Ipocrizie este atunci când promiți integrare europeană, dar te aliezi cu un partid pro-rus cu care faci zilnic compromisuri legate de vectorul european, numindu-i oameni loiali în instituții.

Ipocrizie e atunci când promiți oamenilor o viață mai bună, dar închizi toate proiectele și programele sociale, doar pentru că au fost lansate de PDM.

Ipocrizie este atunci când promiți depolitizare și meritocrație, dar dai afară profesioniști cu zeci de ani experiență și îți instalezi în funcții doar membri de partid, cumetri, fini, nași, frați, etc.

Ipocrizie este atunci când promiți transparență și concursuri publice, dar dacă rezultatele concursurilor publice nu-ți convin, le anulezi fără explicații și-i numești în funcții pe alții, care nici nu au fost în concurs.

Ipocrizie este atunci când promiți că vei fi corect, integru și nu vei partaja politic funcțiile, dar, când ajungi la putere, faci jocuri și împărțeli pe sub masă, pe ascuns, și partajezi inclusiv justiția.

Ipocrizie este atunci când ești la guvernare, cu toate instrumentele și pârghiile, fiind complice la toate fărădelegile, dar apoi ieși și spui public că e grav ce se întâmplă de parcă nici nu ai fi la putere.

Știu că o bună parte dintre dumneavoastră vă simțiți intimidați și amenințați, intimidați de cei care și-au creat falsa imagine de îngeri, integri și curați, când în realitate sunt doar ipocriți. Știu că suportați la moment presiuni enorme. Știu că poate vă simțiți demoralizați, după toate cele întâmplate în ultima perioada. Vreau să vă spun un lucru: priviți în urmă la tot ceea ce ați făcut, la problemele pe care le-ați rezolvat și sunt sigur că nu are de ce să vă fie rușine. Probabil, trebuie sa învățăm să fim și mândri câteodată. 

Pentru ce să ne fie rușine? Pentru faptul că în 2016 am preluat guvernarea și țara într-o stare dezastruoasă, în criză politică și economică și am adus stabilitate? Am anunțat atunci un singur scop major: să apropiem decizia politică de nevoile oamenilor. Nici nu se putea altfel. Moldova trecea nu doar printr-o criză politică profundă, ci și prin una morală de proporții. Țara era în derivă. Cetățeni dezamăgiți, parteneri externi care nu aveau nicio încredere, o gaură imensă în buget, sectorul bancar – gata să se prăbușească cu toate consecințele economice și sociale ce puteau să urmeze, altfel spus, o țară care nu era guvernată de mai bine de trei luni de zile. Nimeni nu ne dădea nicio șansă, ba mai mult, au fost mulți dintre cei care au pornit numărătoarea inversă a guvernului pe care am avut onoarea să-l conduc. Am știut că va fi greu, dar am mai știut că nu e imposibil. Ideea că muncim pentru oameni ne-a făcut puternici. Ne-am asumat riscurile, am fost insistenți, iar determinarea a devenit cuvântul definitoriu al guvernării PDM.

Pentru ce să ne fie rușine? Pentru că am reușit, prin eforturi colosale să oprim declinul economic, pentru că am stabilizat economia și pentru că am asigurat o creștere constantă a acesteia? Am crescut exporturile, schimbându-le și structura. Astăzi piața Uniunii Europene este larg deschisă pentru produsele de la noi din țară.

Pentru ce să ne fie rușine? Pentru că am adus investitori serioși în mai multe sectoare ale economiei, pentru că am stabilizat sectorul bancar, pentru că am reușit să facem astfel încât creditele să fie mult mai accesibile, pentru că am menținut inflația sub control? Dincolo de constatări reci, toate aceste lucruri au însemnat mai multă încredere în ziua de mâine, mai mulți oameni rămași acasă, mai multe familii fericite. Stabilizarea sectorului bancar mi-a întărit convingerea că putem să aducem lucrurile pe drumul cel bun, că orice este posibil. Este nevoie doar de determinare, timp și resurse, că profesioniști și viziune avem.

Ceea ce a făcut, face și va face diferența între noi și alte partide este faptul că nu am fost niciodată ostatecii priorităților ancorate în angajamentele cu partenerii externi. Prioritățile Partidului Democrat au ținut de rezolvarea problemelor țării, de îmbunătățirea vieții oamenilor.

Pentru ce să ne fie rușine, stimați colegi? Pentru că am scăzut taxe și impozite, pentru că am redus de două ori cota TVA pentru industria HoReCa, pentru că am scăzut impozitul pe venit, pentru că am arătat deschidere fără precedent față de mediul de afaceri și investitori? Am înțeles de la bun început că nu poți construi instituții puternice fără un mediu de afaceri sănătos, fără deschiderea statului către nevoile businessului fără previzibilitatea politicilor în domeniu, care luate împreună să asigure mai mulți bani la buget. Pentru realizarea acestui obiectiv, am redus numărul instituțiilor cu funcție de control care sufocau pur și simplu businessul cu verificări. Am făcut reforma actelor permisive, micșorând de 3 ori numărul autorizațiilor și certificatelor, ceea ce a dus la economii anuale de 200 milioane de lei pentru business. Am simplificat procedura de raportare și am modernizat Codul Muncii. Îmbunătățirea condițiilor pentru mediul de afaceri au avut rezultate remarcabile. Au crescut investițiile străine cu sute de milioane de dolari, care au asigurat crearea a peste 60 mii locuri de muncă noi, o bună parte din economie a ieșit din subteran, iar eficientizarea administrării fiscale și vamale au adus încasări record la bugetul de stat. De fapt în acești trei ani acumulările la buget au crescut în progresie constantă.  

Pentru ce să ne fie rușine? Pentru că, în condițiile sistării asistenței externe după intervenția halucinantă a oponenților noștri politici, am fost în stare să aducem mai mulți bani la buget, fapt care ne-a permis să creștem veniturile majorității cetățenilor? Am început, cum era și firesc, cu cei mai nevoiași. Noi știm că cetățenii noștri o duc greu, chiar foarte greu. Și nu ne-am ascuns niciodată de aceste realități. Numai în 2017 am acordat peste 200 de mii de ajutoare sociale. Am dublat indemnizația unică la nașterea copilului, care ajunge până la aproape 6000 de lei. Am introdus alocații pentru mamele care nasc copii gemeni și indemnizații zilnice pentru copiii rămași fără îngrijire părintească. Reforma pensiilor a fost aplicată pentru a li se face dreptate tuturor celor care s-au pensionat de la 2000 încoace. Am introdus echitatea în sistemul de pensii și am eliminat privilegiile. În rezultat, pensia medie pentru limita de vârstă a depășit, pentru prima oară, minimul de existență pentru pensionari.

Vreau să vă spun că noi chiar suntem mândri că am reușit să acordăm un ajutor de 600 de lei pentru peste 600 de mii de persoane, pentru că am majorat pensiile cu 50%, pentru că salariile profesorilor au crescut cu 80%. Pentru asta nu trebuie să ne fie rușine.

Guvernarea Partidului Democrat va rămâne în mințile cetățenilor nu prin scandaluri și trădări ca cele la care asistăm astăzi. Noi vom rămâne prin proiectele de anvergură care au fost lansate pentru a răspunde nevoilor celor mulți. Prin proiectul Drumuri bune pentru Moldova am vrut ca drumul spre casă, spre muncă sau spre școală să fie mai simplu, mai sigur și mai liniștit pentru cetățenii noștri. Nu am făcut minuni peste noapte, dar dacă într-un an am reușit să reparăm 1600 km de drum în 1000 de localități, nu e departe ziua în care satele și orașele noastre vor simți confortul real al unui trai mai bun. În aceeași logică s-a înscris și crearea Serviciului unic de urgență 112, pentru că siguranța cetățenilor a fost și rămâne pentru noi prioritatea 0. 

Știm că unul dintre motivele pentru care tinerii aleg să plece din țară este pentru că nu își pot cumpăra o locuință aici, acasă. De aceea am lansat în 2017 proiectul Prima Casă. Ne-am bucurat să vedem primele tinere familii beneficiare care s-au mutat deja în locuințele dorite. Am aprins speranța într-un viitor acasă nu doar la Chișinău, ci și la Bălți, Râșcani, Cahul, Comrat, Ungheni, Nisporeni. Odată reveniți la guvernare vom extinde cu siguranță această hartă a bucuriei. 

Din păcate, toate aceste programe așteptate de oameni de la Independență încoace rămân sub semnul incertitudinii. Actuala guvernare nu a găsit altă soluție decât fie să le închidă – așa cum a făcut cu programul Un doctor pentru tine care presupunea consultații medicale gratuite în satele noastre și programul O nouă viață care oferea mămicilor cutii pentru nou-născuți – fie să le trunchieze – cum s-a întâmplat cu Drumuri bune sau Prima Casă. Atâta pot și noi înțelegem foarte bine acest lucru. Dar mai înțelegem că dezmățul nu mai poate continua și e de datoria noastră sa-l oprim.

Pe lângă drumuri, pensii și salarii, am stăruit și asupra sectorului de securitate, care a devenit pentru noi o prioritate. Am luat toate măsurile necesare pentru a opri circuitul celor care veneau să completeze rândurile așa-numiților pacificatori din stânga Nistrului, am blocat accesul propagandei mediatice străine pe teritoriul Republica Moldova și am zădărnicit acțiunile serviciilor secrete străine prin aplicarea unor mecanisme eficiente la frontieră. Am fost singurul guvern care a asigurat votul pentru rezoluția Adunării parlamentare ONU privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul nostru național și am cerut răspicat acest lucru de la tribuna Națiunilor Unite. Aceste lucruri nu se iartă. Noi am prevăzut și am așteptat lovitura. Știam ca va fi una puternică. Un lucru, însă, nu l-am putut prevedea. Nu am crezut nicio clipă că partidele proeuropene vor capitula atât de repede și vor deveni peste noapte ”convențional pro-europene”.  Istoria va judeca cum știe ea mai bine acest act de înaltă trădare a intereselor naționale ale Republicii Moldova.

În probleme de securitate vreau să mai stărui asupra câtorva momente. Republica Moldova nu poate fi cu adevărat suverană dacă nu-și controlează frontierele. Acesta nu este un postulat, ci o axiomă. Noi am reușit, pentru prima dată după independență, să instituim controlul comun moldo-ucrainean și să ne controlăm, astfel, integral frontiera, inclusiv pe segmentul transnistrean. Cuciurgan-Pervomaisk a însemnat prima acțiune în acest sens, iar în condițiile schimbării de putere la Chișinău mă tem că și acest proiect strategic va fi abandonat.

Cât privește securitatea energetică, voi aminti aici eforturile noastre pentru interconectarea rețelei de gaze naturale cu România prin construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, un proiect de suflet, un proiect strategic, precum și eforturile privind identificare unor soluții durabile pentru construcția interconexiunilor de energie electrică cu România, prin interconexiunea Isaccea-Vulcănești-Chișinău, și dezvoltarea altor proiecte cum ar fi: Suceava – Bălți și Iași-Strășeni.

Permiteți să fac o scurtă radiografie și a relațiilor cu țările vecine, care au fost marcate de deschidere și o prietenie sinceră. De când a venit la putere, actuala guvernare a reușit să rezolve doar probleme inexistente, cum ar fi relațiile cu Bucureștiul și Kievul, care au fost, în perioada mandatului nostru, fără îndoială, excelente.

Mulțumim României pentru că ne-a sprijinit necondiționat în cele mai dificile momente. Noi prețuim și vom prețui atât sprijinul financiar care a venit chiar atunci când am avut cea mai mare nevoie de el, dar și proiectele de infrastructură economică, educațională și culturală care rămân a fi ancore de nădejde în relația noastră privilegiată. Eu cred cu tărie că adevărata apropiere de România se face nu doar prin poduri spirituale, ci și prin poduri din beton, gazoducte, autostrăzi, școli, grădinițe, instituții culturale. Sunt mândru că în perioada mandatului meu de prim-ministru am reușit să regândim aceste relații, așezând în mijlocul lor nevoile oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Sunt profund recunoscător și colegilor de la Kiev. Relațiile cu Ucraina nu au fost niciodată mai bune decât pe timpul guvernării PDM. Înțelegerea pe care am găsit-o a făcut posibilă instituirea controlului comun la frontieră pe segmentul transnistrean, dar și soluționarea unor dosare grele, cum ar fi sistarea construcției nodului hidrotehnic de la Novodnestrovsk. Cred sincer că Ucraina nu a meritat ca amenințările la adresa securității sale să fie proliferate prin acțiunile nesăbuite ale noii guvernări de la Chișinău, așa cum a fost, de exemplu, votul rușinos dat de reprezentanții noii puteri la APCE, în detrimentul unui partener și prieten, așa cum este Ucraina.

Atunci când vorbim de realizări, care au fost multe și cu impact major asupra vieții oamenilor, trebuie să avem în minte și nereușitele noastre. Trebuie făcută o analiză amplă a greșelilor care ne-au subminat mersul înainte. Fiecare trebuie sa plece de la acest congres nu doar împăcat, ci convins de justețea dreptății noastre. Întrebarea la care trebuie să dăm un răspuns tranșant este ce am făcut sau ce nu am făcut de am ajuns în opoziție chiar în momentul în care partidul a luat cel mai bun scor electoral din istoria sa de peste două decenii?

  1. Una dintre cele mai mari greșeli este ca nu am răspuns politic adecvat la campania de demonizare fără precedent la care a fost supus Partidul Democrat și liderii acestuia. Explicațiile ar fi multiple și unele chiar pertinente. Noi am crezut că oamenii ne vor judeca după fapte și nu am dorit să ne antrenăm în acel joc al propagandei alimentat de oponenții noștri. Prin abordarea noastră de a ne concentra asupra rezolvării problemelor reale, neglijând acuzațiile, noi cumva am turnat apă la moara lor.
  2. Poate că nu am fi ajuns aici dacă reacționam mai dur la situații cum au fost invalidarea alegerilor locale în Chișinău. Într-o chestiune ieșită din comun pentru procesul democratic ar fi trebuit să reacționăm mai dur și mai critic. Partidul nu a avut o poziție clară și asta a făcut ca oamenii să creadă că noi suntem vinovați. De fapt, lovitura principală a fost asupra guvernului, subminând încrederea în el atât a oamenilor, cât și a partenerilor de dezvoltare.
  3. La fel de confuză în ochii cetățenilor a fost și poziția partidului față de criza miliardului. Am crezut și cred că în orice situație instituțiile de drept trebuie lăsate să-și facă treaba, fără imixtiuni și fără influențe. Doar că atunci când acțiunile acestor instituții trenează, survine răspunderea politică a celor care guvernează. Trimiterea noastră în opoziție, este dacă vreți, prețul pe care îl plătim pentru ezitarea într-o problemă atât de sensibilă pentru oameni.
  4. Un alt aspect la care vreau sa mă refer este democrația internă de partid. Unii dintre dumneavoastră la un moment dat ați simțit viciat acest proces. În anumite situații am preferat mai degrabă o relație rigidă, aproape mecanică, în detrimentul unei comunicări eficiente în care fiecare să fie auzit. Am făcut-o doar din rațiuni de randament într-un context politic complicat și ostil. Rezultatele politice au fost remarcabile, dar care nu au ajutat la realizarea scopului propus, iar abordarea relației centru – structuri teritoriale nu a contribuit la consolidarea autentică a spiritului de echipă. Aceste lucruri trebuie schimbate, dar la ele mă voi referi un pic mai jos.

Încheind acest subiect putem trage o singură concluzie: Am comunicat puțin și prost și ar fi trebuit să fim mai deschiși, să răspundem prompt și fără echivocuri la acuzațiile ce ni s-au adus de-a lungul timpului. Noi trebuie sa ne asumăm aceste greșeli și să învățăm din ele. Fără acest proces nu putem merge împăcați mai departe.

Congresul de astăzi ne oferă oportunitatea de a regândi lucrurile în interiorul partidului. Avem nevoie să relansăm procesul democratic intern și să redimensionăm relațiile interne pe verticală în așa fel încât vocea membrilor noștri să fie nu doar auzită, ci și decisivă în problemele importante. Libertatea de gândire și acțiune îmbinată cu coeziunea de echipă vor fi factorii ce vor defini Partidul Democrat ca instituție a luptei politice de mai departe. Trebuie să fim conștienți că activitatea în opoziție, mai ales în condițiile de astăzi va fi deloc ușoară. Dar pornim de la faptul ca Partidul Democrat a știut întotdeauna să treacă peste momentele grele din istoria să și să rămână unul dintre actorii importanți pe scena politică. Vom reuși și de această dată, sunt sigur.

Eu vreau să punem umărul la transformarea Partidului Democrat într-unul de esență europeană cu orientare socială, în care să nu existe bariere între structuri și membri de toate nivelurile. Avem cea mai profesionistă echipă, avem oameni și organizații de excepție. Toate acestea puse în slujba țării nu vor întârzia să dea rezultatele pe care le așteptăm nu doar noi, ci și cetățenii. Numai în așa mod vom reuși să readucem Moldova pe calea integrării europene, numai așa vom putea reîntoarce încrederea cetățenilor în propria lor patrie.

În contextul alegerilor care au demarat deja, vreau să reiterez ca este vital important ca să fim prezenți în fiecare localitate. Avem cei mai buni aleși locali, care știu cel mai bine cum să administreze treburile publice în beneficiul cetățeanului. Am reprezentat un guvern care s-a aplecat cel mai des asupra nevoilor oamenilor. Avem încrederea oamenilor care nu trebuie irosită. Astfel spus, există toate ingredientele pentru a ieși victorioși din această bătălie. Să răspundem intimidărilor cu echipe profesioniste și amenințărilor cu programe realiste la nivel local. Să folosim întreaga noastră experiență pentru a arăta oamenilor ceea ce ne-a caracterizat dintotdeauna: pragmatismul, profesionalismul, dedicarea și determinarea. Oponenții noștri pot oferi doar demagogie, incompetență și inconsecvență. Oamenii trebuie să știe că în trei luni guvernanții și-au încălcat toate angajamentele public asumate în fața alegătorilor. Au promis salarii mai mari, dar deocamdată nu au făcut nimic pentru asta. Au promis un trai mai bun, dar deocamdată oferă doar majorări de impozite și taxe, creșteri de tarife, scumpiri și bâlbâieli. Au promis integrare europeană, dar cu fiecare compromis pe care îl fac, se pune batista pe țambalul integrării europene, iar Republica Moldova intră într-o zonă gri pe mulți ani înainte. Pentru că e clar pentru toți că astăzi țara noastră este mai departe de Europa, decât era în perioada guvernării PDM.

În concluzie vreau să spun ca momentul istoric pe care îl parcurgem este unul foarte dificil. Dar istora a avut întotdeauna grija să ofere popoarelor oameni în măsură să înfrunte astfel de momente. Echipa Partidului Democrat este formată din astfel de oameni. Noi reprezentăm la ora actuală singura forță capabilă să mobilizeze cetățenii pentru a reîntoarce suveranitatea poporului. Noi suntem singurii care putem să realizăm această extraordinară sarcină de a ne lua țara înapoi. De partea noastră este adevărul, arma care nu poate fi învinsă niciodată.

Într-un ceas bun!", a declarat Pavel Filip.

Lasă un comentariu