Pavel Filip, despre remanierea Guvernului: Schimbările se fac atunci când eşti în creştere pentru a obţine rezultate mai bune

Embed:

Schimbările se fac atunci când eşti în credere pentru a obţine rezultate şi mai bune. Iar această remaniere era un pas logic, care demonstrează intenţia Guvernului de a fi mai aproape de cetăţeni. Este declaraţia făcută de premierul Pavel Filip, după ce preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a anunţat că jumătate dintre membrii Guvernului au fost schimbaţi, iar noua componenţă a Cabinetului de Miniştri este una tehnocrată.

CITEŞTE ŞI: Surpriza anului! Plahotniuc anunță un Guvern tehnocrat. Şapte dintre membrii Executivului au fost schimbaţi

Premierul a declarat că rezultatele obţinute până acum de Guvern se datorează coaliţiei majoritare.

"Vreau să scot în evidenţă sprijinul pe care l-am avut eu şi întregul Cabinet de Miniştri din partea coaliţiei majoritare. Nu era posibil să înregistrăm succese dacă nu era acest sprijin puternic", a spus Filip.

Potrivit şefului Executivului, "modificările se fac atunci când eşti în creştere pentru a obţine rezultate şi mai bune".

"Rezultatele sunt fireşti. Am pornit cu o reformă foarte importantă: reforma Guvernului. După care am reintegrat-o. Nu a fost un proces uşor. Următorul pas a fost numirea secretarilor de stat, făcută prin-un mod obiectiv şi transparent în care au fost aleşi oameni profesionişti pentru fiecare domeniu. Acest proces îl încadrăm într-o noţiune numită depolitizarea totală a Guvernului. În ultima etapă, practic toţi miniştrii sunt în afara formaţiunilor politice. Vreau să aduc mulţumiri coaliţiei de Guvernare pentru că a făcut un pas important care trebuie scos în evidenţă", a spus premierul Pavel Filip. 

Pavel Filip a declarat că "Guvernul are în programul său de guvernare o agendă de reforme foarte serioasă, iar această remaniere va permite Guvernului să-şi continue activitatea fără să fie afectată electoral". 

Prim-ministrul a mulţumit colegilor alături de care şi-a început mandatul şi a menţionat că împreună au reuşit scoaterea Republicii Moldova din criză, stabilizarea situaţiei economice şi politice şi chiar creştere economică.

"Vreau să mulţumesc în parte fiecărui membru al guvernului care pleacă.[...]S-a reuşit în această perioadă nu doar să revenim la discuţii cu partenerii externi, dar să obţinem şi finanţări. Nu am decât să mă mândresc cu această echipă guvernamentală şi spun cu toată certitudinea că în următoarea perioadă vom da dovadă de rezultate bune pentru ca această guvernare să fie mai aproape de cetăţeni", a spus premierul Pavel Filip.

PUBLIKA.MD aminteşte că anterior, președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că împreună cu premierul ţării au stabilit ca până la jumătatea lunii decembrie să fie finalizată evaluarea activității miniștrilor, având în vedere că pentru acea perioadă se preconizează să aibă loc o remaniere a Guvernului. Criteriul de baza al acestei evaluări este modul în care fiecare reprezentant PDM sau delegat de partid în ininstituţiile statului a reușit să își sincronizeze agenda de lucru cu problemele semnalate de cetățeni și gradul de rezolvare a acestor probleme.

Schimbarea componenței Guvernului Filip finalizează reforma guvernamentală, inițiată în vară.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu