Pavel Filip despre reforma educaţiei: Avem nevoie de o transformare a sistemului de învăţământ

Embed:

Premierul Pavel Filip și reprezentanți ai ministerului Educației au discutat astăzi, în cadrul ședinței de lucru şi despre o nouă viziune pentru dezvoltarea sistemului de educație, la care se lucrează deja de câteva luni.

"Cred cu tărie că ceea ce avem noi acum în Republica Moldova este și rezultatul unei degradări educaționale. Atunci când ne întâlnim pe stradă, noi vedem care este calitatea, haideţi să nu ne minţim şi acesta este un rezultat a tot ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. De tot ce avem noi nevoie este să ne asigurăm că avem un sistem corect construit în educaţie.

Pentru a păstra grâul, trebuie să ai un hambar. Cel puţin dacă nu ai grâu, dar dacă ştii că este construit hambarul corect pe măsură ce ai mai mult grâu, ştii că l-ai depozitat şi că el stă păstrat acolo. Asta este ideea mea de bază şi asta vreau să facem în educaţie. Vă spun cu toată responsabilitatea că atunci când noi o să fim siguri că avem construit acest sistem sau avem proiectul acestui sistem, aceste construcţii pe care vrem să o facem - o să găsim bani", a menționat Pavel Filip, prim-ministru.

Totodată, astăzi responsabili de la ministerul Educației au prezentat o radiografie a problemelor din sector, dar și propuneri pentru modernizarea sistemului de învățământ.

PUBLIKA.MD aminteşte că: acum câteva luni, la solicitarea premierului Pavel Filip, a fost creat un grup de lucru care muncește la un nou concept de modernizare a sistemului de învățământ.

Pe aceeaşi temă