Pavel Filip de Ziua Internațională a Oamenilor în Etate: Cine n-are bătrâni, să-și cumpere. Avem nevoie de înțelepciune

Bătrânețe liniștită, cu pensii decente, într-o țară cu respect pentru oameni în etate. Este mesajul preşedintelui PDM, Pavel Filip, cu ocazia Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate.

"Pentru Guvernul pe care l-am condus protecția socială a pensionarilor a fost o prioritate. Iată de ce am lansat reforma pensiilor chiar din primele luni de mandat. În rezultat – în 3 ani pensia medie a crescut cu 54%, pentru prima dată în istorie pensia medie a depășit minimul de existență pentru pensionari, iar de la începutul anului au început să crească pensiile după recalculare pentru cei care au muncit după pensie.

Știu că pensiile în Republica Moldova au fost și continuă să fie mici. Iată de ce, anul trecut am oferit câte 600 de lei pensionarilor noștri la Crăciun și de Paști, un ajutor de sărbători. Anul acesta, din păcate, noua guvernare a respins ideea noastră de a continua să oferim acest ajutor de 600 de lei. Un gest regretabil, având în vedere că, în afară de indexare, nu există un plan concret pentru majorarea pensiilor.

Cine n-are bătrâni, să-și cumpere. Avem nevoie de înțelepciune, mai ales în această perioadă complicată pentru țară. La mulți ani, dragii noștri", a menţionat Pavel Filip într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Menţionăm că pe 1 octombrie în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu