Pavel Filip de ziua Consiliului Europei: Moldova este ONORATĂ să fie membru cu drepturi depline al CoE

Embed:

Consiliul Europei împlineşte astăzi 70 de ani de la fondare, iar Curtea Europeană pentru Drepturile Omului - 60 de ani. Cu această ocazie, premierul Pavel Filip a scris un mesaj de felicitare pe contul său de Twitter, dedicat tuturor europenilor.

"O adevărată casă a democrației, a statului de drept și a drepturilor omului. Moldova este onorată să fie membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, un partener al țării și al cetățenilor moldoveni", se arată în postarea lui Pavel Filip. 

Totodată, într-un comunicat de presă al Guvernului este menționat că Prim-ministrul Pavel Filip i-a adresat un mesaj de felicitare Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, în care a menționat că autoritățile de la Chișinău "apreciază implementarea curentă a Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020, care este cel de-al doilea document-cadru de acest gen, precum și programele de cooperare dedicate reformelor orientate spre îmbunătățirea procesului de guvernare la toate nivelurile”. 

Consiliul Europei, fondat în 5 mai 1949, este cea mai mare organizaţie de pe continent în ceea ce priveşte protejarea drepturilor omului, a democraţiei şi statului de drept. Aceasta include 47 de state membre, dintre care 28 fac parte din blocul comunitar. Republica Moldova a aderat la organizaţie în 13 iulie 1995. La 10 ani de la fondarea Consiliului Europei, membrii organizaţiei au instituit Curtea Europeană în baza unui tratat semnat la Roma.

Lasă un comentariu