Patru suspecţi, printre care şi un angajat al Poliției de Frontieră, reţinuţi pentru trafic de droguri. Riscă ani grei de puşcărie

Embed:

Patru persoane, bănuite de trafic de droguri de tip marijuana, printre care şi un angajat al Poliției de Frontieră, au fost reţinute de oamenii legii.

Potrivit procurorilor PCCOCS, cei patru suspecți au fost reținuți în data de 12 și 13 noiembrie.  Oamenii legii au lucrat și sub acoperire, ceea ce a făcut posibilă încătuşarea unuia din suspecți în momentul în care vindea marijuana, contra sumei de 4.200 de lei.

Totodată, au fost efectuate 10 percheziții, atât corporale cât și la domiciliile și mijloacele de transport ale membrilor grupului, care activau într-un raion din centrul ţării. Astfel, pe lângă droguri, au fost ridicate şi dispozitive pentru consumarea substanțelor narcotice, telefoane mobile, cartele SIM, acte de identitate, dar și carduri bancare.

Vârsta bănuiţilor variază între 23 și 37 de ani și anterior au fost judecați pentru infracțiuni similare. Aceștia activau într-o rețea bine structurată de procurare, transportare, distribuire și comercializare a substanțelor narcotice, în proporţii deosebit de mari.

În cazul în care vor fi găsiți vinovați, suspecţii riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu