Patru persoane, printre care şi şeful adjunct al Penitenciarului nr.5 din Cahul, REŢINUTE. De ce sunt bănuite

Embed:

Patru persoane, printre care şi şeful adjunct al Penitenciarului nr.5 din Cahul, au fost reținute pentru 72 de ore de ofiţerii CNA şi procurori într-un caz de corupție. Aceştia sunt bănuiţi de corupere pasivă şi abuz de serviciu. 

De asemenea, în schemă  ar fi implicat şi un taximetrist care avea rolul de intermediar.

Potrivit denunțătorului, bănuiții ar fi primit anul trecut, în mod sistematic, bani de la rudele și apropiații deținuților, pentru permiterea transmiterii pe teritoriul instituției a obiectelor interzise, cum ar fi telefoane mobile, substanțe narcotice și psihotrope, băuturi alcoolice, dar și pentru favorizarea și oferirea unor condiții mai bune pe perioada ispășirii pedepsei penale.

În cadrul percheziţiilor au fost găsiți banii transmiși sub controlul ofiţerilor anticorupţie.

Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei patru riscă amendă până la 400.000 de lei şi până la zece ani de închisoare. 

Pe aceeaşi temă