Patru persoane, între care un polițist și un ofițer de urmărire penală, reținute de CNA pentru trafic de influență

Patru persoane, între care un fost poliţist şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Cahul, au fost reţinute, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie.

Cei patru sunt suspectaţi că ar fi încercat să influenţeze decizia finală într-un dosar penal, pornit pentru trafic de droguri.

În fapt, bănuiţii ar fi cerut de la denunţător 5.000 de euro, susţinând că ar avea influenţă asupra anchetatorului şi procurorului, care conduce urmărirea penală, şi că-i poate determina pe ambii să adopte o soluţie favorabilă pe caz.

În final, suma de 5.000 de euro a fost redusă la 2.000 de euro, banii find transmişi în două tranşe, sub controlul CNA.

Astăzi, cele patru persoane au fost reţinute şi escortate pentru audieri la sediul  DGT Sud a CNA. Pe numele lor, a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

În prezent, se întreprind acţiuni pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu