Patru morţi şi trei dispăruţi, în urma unei alunecări de teren în sud-vestul Chinei

Patru persoane au fost descoperite decedate şi alte trei sunt date dispărute în urma unei alunecări de teren survenite în municipiul Chongqing, din sud-vestul Chinei, au informat joi autorităţile locale, scrie agerpres.ro.

Alunecarea de teren s-a produs miercuri, în jurul orei locale 3 a.m., când 70.000 de metri cubi de noroi şi pietre au îngropat două case şi un şopron în satul Siwan, din Chengkou, unul dintre cele mai izolate judeţe din municipiul Chongqing.

Potrivit responsabililor locali, există riscul unei a doua alunecări de teren, ceea ce limitează amploarea operaţiunii de salvare.

Autorităţile locale au evacuat sătenii din apropiere, ca măsură de siguranţă.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu