Patru blocuri din Taraclia pot să se prăbuşească în orice moment. Zeci de familii trăiesc cu frica în sân

Embed:

Trăiesc cu frica în sân în propria casă. Locatarii din patru blocuri din oraşul Taraclia spun că clădirile lor au început să se lase unele peste altele. Situaţia s-a agravat după ultimul cutremur din luna mai.

Autorităţile locale spun că problema dată este un pericol real pentru cei care locuiesc în bloc. Ei au constatat problema, iar cauza ar fi este o greşeală tehnică în executarea lucrărilor.

Această familie are patru copii şi susţine că aproape în fiecare seară aude zgomote şi simte cum pereţii se mişcă.

"Am văzut aici trei cutremure şi sincer îmi este frică. Atunci când lampa şi dulapul se mişcă îţi vine să ei copii şi să fugi. Eu mă tem foarte tare şi nu ştiu ce vom hotărî cu toţi locatarii", a spus Natalia Lavaţcaia, locatară a blocului.

Familia Morari locuieşte într-un apartament cu două camere chiar de când au fost construite locuinţele:

"Iată am tăiat uşa şi acum iarăşi trebuie să o tai. Alte uşi nu poţi pune."

Ei spun că sunt foarte îngrijoraţi de soarta tuturor locatarilor.

"Nu vrem să lăsăm totul în voia sorţii, ne este jale de copii. Sunt care s-au dus deoarece se tem pentru viaţa oamenilor", a spus Elena Morari, locatar al blocului.

Oamenii care locuiesc în aceste blocuri spun că au făcut de mai multe ori reparaţii în apartamente, însă problema nu a fost soluţionată:

"Noi din banii proprii am turnat beton aici. Noi am fost nevoiţi să blocăm în totalitate cu beton."

"Nu totul este veşnic, casa aceasta a stat 30 de ani, dar nimeni nu dă garanţie că o să mai stea 30 sau 100. Eu am apartamentul din 2012 şi am impresia că din an în an mai rău. Eu mă uit după colţul de sus şi am impresia că tot se îndepărtează."

"Din cauza ca blocurile au fost ridicate cu abateri, ascensoarele aici nu mai functioneaza de ani buni. Astfel, locatarii sunt nevoiti să folosească scările. Evident, cel mai greu le este celor de la etajele superiore."

În cadrul primăriei din localitate a fost formată o comisie care a constatat problema.

"Am constatat că s-a înclinat şi mai mult. Dar cât de sigure sunt construcţiile noi nu putem stabili. De asta şi ne-am adresat la conducere. Aşteptăm o comisie deoarece singuri nu dispunem de specialişti în domeniu care ne-ar fi ajutat să facem o constatare profesională. Sperăm că la nivel de guvernare ne vor ajuta în primul rând să facem o expertiză calitativă", a declarat Serghei Filipov, primarului orașului Taraclia.

Cele patru blocuri au fost construite în anul 1988, iar autorităţile locale presupun că acestă problemă este cauzată de amplasarea nepotrivită a construcţiei şi apele subterane.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu