Patronii bazelor de odihnă de la Vadul lui Vodă au afişat preţuri exagerate la început de sezon

Embed:

Deşi nu avem litoral, ne costă mai scump să ne odihnim în Moldova, decât în străinătate. Patronii bazelor de odihnă de la Vadul lui Vodă au afişat preţuri exagerate la început de sezon estival. Chiria unei camere din taberele de pe malul Nistrului costă până la 800 de lei pentru o singură noapte. Asta în timp ce ofertele, cu aceleaşi condiţii, pentru litoralul din Ucraina sunt de două ori mai ieftine. 

Pentru a petrece o vacanţă de o săptămână la Vadul lui Vodă trebuie să scoatem din buzunar peste 5.000 de lei. Managerii de turism susţin că la acelaşi preţ putem să mergem într-o mini-vacanţă în Crimeea. Potrivit acestora, preţurile sunt exagerate din lipsă de clienţi şi din dorinţa patronilor de-a avea cât mai mult profit.

"Nu prea se întreabă. Chiar dacă întreabă cineva se cam sperie de preţurile care sunt. Cele cu comodităţi şi trei ori masa sunt undeva, în jur de 500 de lei pe zi", spune directorul unei agenţii de turism, Nina Belei. 

"Aceleaşi condiţii, undeva în Ucraina, aici în apropiere sunt chiar mai ieftine. O săptămână în Crimeea ar costa cât o săptămână în Vadul lui Vodă", susţine directorul unei alte agenţii de turism, Ion Curmei. 

Preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism susţine că preţurile exagerate sunt stabilite de administratorii bazelor de odihnă.

"Business-ul este axat pe trei zile mai mult ei nu lucrează. Şi îşi manifestă interesul financiar prin preţurile care sunt acum la moment. Evident că profită din acest punct de vedere. Cu un astfel de turism de recreere niciodată nu vom putea dezvola turismul la nivel general în Republica Moldova", a declarat preşedintele ANAT, Sevastian Botnari. 

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Agenţiilor de Turism, problema poate fi soluţionată de autorităţile locale, care trebuie să elaboreze o strategie de dezvoltare a zonelor turistice. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu