Patinoarul de la Târgul de Crăciun din Capitală, loc de antrenament pentru hocheiștii mici și mari

Embed:

Patinoarul amenajat de Guvern în cadrul Târgului de Crăciun din centrul Capitalei este folosit nu doar pentru distracţii, dar şi pentru antrenamente.

Hocheiştii de la Liceul "Gloria" din Chișinău vin aici în fiecare dimineaţă pentru a se menţine în formă. Până la deschiderea târgului, sportivii erau nevoiți să meargă la Tiraspol.

"Băieţi, repede pe gheaţă! Hai, joc reuşit. Mihai să bată două goluri, iar Saşa - trei. "

Alexandru Juravliov are 8 ani, dar face hochei de la cinci.

"La început, cădeam și îmi era frică, cădeam foarte des. Mihail Valerievici m-a încurajat și cu timpul am învăţat", a spus hocheistul Alexandru Juravliov.

Mihail Garev antrenează echipa de hochei a liceului din anul 2008.

"Copiii merg la culcare mai devreme, pe la 8 seara, se trezesc la 5 dimineața și merg la antrenament. Este ceva normal pentru noi, în condiţiile în care nu avem propriul teren", a spus antrenorul de hochei, Mihai Garev.

" Antrenamentele presupun efort şi dăruire. Ne trezim dis-de-dimineață și mergem la antrenament."

Tot la patinoar au venit şi copiii de la şcoala internat din satul Cărpineni, raionul Hânceşti.

Până acum, peste 5.000 de copii din familii defavorizate s-au distrat la Târgul "Acasă de Crăciun", amenajat de Guvern.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu