Paştele, sărbătoarea sufletului. Obiceiuri respectate cu stricteţe în familiile moldovenilor

Embed:

Conform tradiţiei, Paştele este sărbătorit în sânul familiei. Obiceiurile specifice acestei zile sunt respectate cu stricteţe şi în familia Iaconia din satul Trinca, municipiul Edineț.

După ce au venit de la biserică, unde au sfințit bucatele, membrii familiei s-au spălat pe faţă cu apă neîncepută, în care au pus busuioc, ouă roșii și bănuți.

În prima zi de Paște, familia Iaconia este vizitată de fini, care le aduc în dar colaci.

"De când ținem minte așa facem. De Paște, de Anul Nou, la sărbători venim la nașa, la nașu. Cu colaci, cu ce trebuie pe colaci", a spus Anatol Guţu. 

După 40 de zile de post, mesenii au gustat din bucatele gătite cu mult drag de gospodina casei. Nu înainte însă de a lua anafură şi ouă roșii sfințite.

De pe masa de sărbătoare nu au lipsit răciturile, pasca şi tradiţionalul cozonac.

"De Sfintele sărbători de Paște principalul e răcitura, pentru că cocoșul a cântat și a vestit când pe Hristos l-a răstignit. Sărmăluțe, tocmăgei cu carne, am tăiat o pasăre. Cotlete, bătute și două feluri de salată. Cozonac, păscuță", a spus Maria Iaconia. 

Conform tradiției din localitate, a doua zi de Paște nașii merg în ospeţie la fini.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu