"Paştele pentru fiecare" Surprize pentru mai multe familii nevoiaşe din Anenii Noi

Embed:

Mai multe familii din raionul Anenii Noi au avut parte de surprize, după ce campania "Paştele pentru fiecare" a ajuns și în localităţile lor. Reprezentanţii Partidului Democrat din Moldova le-au adus daruri și bunătăți pentru masa de sărbătoare. Cei mai fericiţi au fost, ca de obicei, copii.

Primele daruri au sosit în familia Barbalat din satul Calfa. Aliona le este şi mamă, şi tată pentru cei patru copii ai săi şi spune că face faţă cu greu nevoilor de zi cu zi.

Marian Lupu le-a promis copiilor şi un calculator. Următorul coș cu daruri a fost primit cu bucurie în familia Curuci, unde cresc şase copii.

Pe lângă famiile nevoiaşe, democraţii au vizitat şi şcoala din satul Ochiul Roşu. Aceştia le-au dăruit elevilor de acolo echipament sportiv.

De o surpriză a avut parte şi Svetlana Bilan, din aceeaşi localitate. Femeia are 50 de ani este ţintuită la pat.

Daruri a primit şi familia Iacob din satul Ţînţăreni. De trei luni, cei patru copii ai familiei stau prin întuneric, pentru că nu au curent electric. Mare le-a fost bucuria când au aflat că, în curând, casa lor va fi renovată.

Preşedintele PDM, Marian Lupu, spune că surprizele nu se termină aici.

"Dincolo de cele cadouri pentru sărbători şi înainte de sărbători am luat şi unele angajamente să venim cu ajutor şi mai important, şi mai palpabil, şi prin renovarea unor spaţii, a caselor. În asigurarea copiilor cu cele necesare, cu computere, cu materiale didactice", a spus liderul PDM, Marian Lupu. 

În cadrul campaniei, Marian Lupu a vizitat şi un centru de plasament temporar din satul Calfa.

Campania socială "Paştele pentru fiecare" a fost lansată în data de 19 aprilie şi se va încheia de Paşte.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu